TIMISOARA. Decizie surprinzatoare a magistratilor de la Curtea de Apel Timisoara. Acestia au hotarat ca politistul Ovidiu Gitan, implicat in cazul de prostitutie cu minore e liber sa plece acasa.
Astazi, judecatorii au dat sentinta in privinta fostului politist: 2 ani si 8 luni cu suspendare, sub supraveghere. Ovidiu Gitan a si iesit deja pe poarta Penitenciarului Popa Sapca.
„A luat solutia finala, 2 ani si 8 luni cu suspendare sub supraveghere, a fost pus deindata in libertate. Consider ca aceasta solutie este una temeinica si legala, ma bucur pentru clientul meu ca poate fi in libertate de azi inainte, cu siguranta ca a avut de invatat dupa ce a stat 9 luni dupa gratii„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, Cosmin Bolosin, avocatul lui Gitan.
Potrivit acestuia, Parchetul poate face apel la ICCJ impotriva acestei solutii, in 10 zile de la comunicare.
Politistul Ovidiu Gitan a mers pe varianta simplificata a procedurii in proces, astfel ca a recunoscut faptele si a cerut indurare magistratilor.
Judecatorul Aurel Tomus a fost si el condamnat in prima instanta la o pedeapsa cu suspendare, iar procesul a ajuns la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Si pentru liderul retelei Paul Manzu si ceilalti membri ai gruparii procesul continua.
Procurorii DIICOT au facut, in data de 18 iunie 2015, 11 perchezitii in judetele Timis si Arad, intr-un dosar de trafic de persoane, printre cei vizati fiind un membru al trupei DJ Project, un politist, dar si mai multi lideri ai lumii interlope din Timisoara.
Surse judiciare declarau ca suspectii plasau tinere, unele minore, unor clienti dispusi sa plateasca pentru a intretine relatii sexuale cu acestea. Reteaua era condusa de Paul Vasile Manzu, un cunoscut membru al lumii interlope din Timisoara, la vila caruia aveau loc intalnirile intre fete si clienti. Fetele erau filmate in timp ce intretineau relatii sexuale cu clientii, iar daca acestea refuzau pe viitor sa se supuna, erau amenintate ca imaginile video vor fi trimise parintilor lor.
Sursele citate mai spuneau ca vizat de perchezitii a fost si Ovidiu Torj, fostul sot al lui Brigitte Nastase, sotia lui Ilie Nastase.
Oamenii legii au facut o perchezitie si la locuinta politistului Ovidiu Gitan, de la Sectia 1 Politie Timisoara, care in anul 2013 a mai fost implicat intr-un scandal, dupa ce un barbat l-a acuzat ca l-a batut.
De asemenea, a fost perchezitionata si locuinta lui DJ Gino Manzotti, component al trupei DJ Project, sursele judiciare spunand ca Ovidiu Gitan si DJ Gino Manzotti sunt cercetati pentru folosirea serviciilor unei persoane exploatate despre care beneficiarul stia ca este victima traficului de persoane.
In total, peste 25 de persoane au fost duse la audieri, intre acestea si un avocat si un judecator, ambii din Timisoara, dar si mai multi oameni de afaceri care ar fi beneficiat de serviciile fetelor.
Surse din cadrul DIICOT declarau ca peste 25 de victime minore, care erau racolate pe Facebook si determinate sa se prostitueze, inclusiv prin metoda „loverboy”, au fost identificate in dosarul de trafic de persoane.
Unii dintre membrii gruparii racolau tinere cu varste cuprinse intre 15 si 17 ani, prin intermediul retelei de socializare Facebook, pe care le ademeneau prin diverse metode, ca de exemplu promisiunea obtinerii unor sume de bani, afisarea sentimentelor de iubire pe care le nutresc fata de persoana pe care incearca s-o atraga, crearea unui sentiment de importanta in raport cu persoanele din jur.
Dupa audieri cinci persoane au fost retinute, in timp ce alte sapte au fost puse sub control judiciar.
Printre persoanele retinute ise numarau liderul gruparii, Paul Manzu, Ovidiu Torj, fostul sot al lui Brigitte Nastase, si politistul Ovidiu Gatan, de la Sectia 1 Timisoara.
Paul Manzu, liderul retelei de traficanti de persoane a fost prins, pe 17 august, in Bucuresti, dupa ce fusese dat in urmarire internationala.
Manzu a fost dat in urmarire internationala dupa ce, in data de 19 iunie, a fost dus la instanta pentru emiterea mandatului de arestare, insa ordonanta de retinere emisa pe numele sau a expirat inainte de sentinta iar acesta a plecat.
Ulterior, dupa pronuntarea deciziei de arestare, Manzu nu s-a prezentat la Politie si nici nu a fost gasit acasa.
Paul Manzu a fost prins apoi pe soseaua Oltenitei din Bucuresti, de ofiterii Directiei de Investigatii Criminale, Compartimentul Urmariti din IPJ Timis, cu ajutorul informatiilor obtinute de la SRI Timis.