TIMISOARA. Timisoreni de toate varstele s-au adunat duminica sa-i sarbatoreasca pe specialistii de la ISU Banat, de Ziua Pompierilor din Romania. Specialistii in interventii au celebrat ziua prin… munca, punand la cale un exercitiu de stingere si descarcerare.
„Pentru milioane de romani, misiunile pompierilor au fost, sunt si vor fi modele de curaj si barbatie, indiferent de pericolele pe care le infrunta. Iar aceste pericole, din pacate, sunt din ce in ce mai diverse si mai accentuate”, transmit reprezentantii ISU Banat.
Pe platoul din fata sediului Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Banat, pompierii au prezentat un exercitiu ca la carte, de simulare a unui accident rutier urmat de un incendiu. Le-au aratat celor prezenti care sunt procedurile de descarcerare a victimei si cum acorda primul ajutor medical de urgenta.
Cel mai asteptat moment a fost insa defilarea pompierilor timiseni, de care cei mai incantati au fost cei mai mici dintre „spectatori”. Deschiderea coloanei de defilare a fost realizata de Drapelul de Lupta al unitatii, purtat cu demnitate de Garda de onoare a unitatii.