Femeia apucase sa dea o parte din pensii si tocmai mergea de la o adresa la alta cu mopedul, intre Butin si Percosova, cand, spune postarita, s-a trezit ca doi indivizi mascati care se deplasau pe strada tot cu un moped, opresc si se reped la ea. Au trantit-o la pamant, au lovit-o cu pumnii, apoi i-au smuls tasca in care se gaseau banii si scrisorile si au disparut.
Femeia, in varsta de 46 de ani, a fost gasita in stare de soc de niste trecatori care au chemat Politia si Salvarea.
Medicii i-au acordat ingrijiri, iar politistii au inceput rapid cercetarile. Impreuna cu reprezentantii Postei incearca sa stabileasca cu precizie cu cati bani au disparut cei doi talhari.
Oamenii legii nu exclud insa nici varianta unei inscenari a jafului si vor verifica si aceasta posibilitate.
Deocamdata, politistii stau de vorba cu femeia si incearca sa afle cat mai multe amanunte despre cei doi atacatori. Pe baza detaliilor pe care postarita le va putea oferi, oamenii legii ar putea sa-i identifice.