TIMISOARA. Asigura o masa calda pentru aproape 50 de copii, a infiintat pentru ei un after school si le asigura meditatii gratuite.
Este vorba despre staretul Manastirii Partos, parintele Varlaam, care, impreuna cu o mica echipa de voluntari, face tot ce poate pentru a asigura un trai mai bun copiilor nevoiasi din parohia pe care o pastoreste. Insa, pentru ca hranirea atator guri presupune si costuri foarte mari, acum parintele are nevoie de sprijinul tuturor celor care pot sa ajute.
„Dar din dar” este numele cantinei sociale din Partos, dar si al campaniei pe care Asociatia Look Inside a pornit-o, pentru a strange alimentele de care micutii au atata nevoie.
„Noi, Look Inside, impreuna cu “Bucataria lui Paul”, dorim sa ne unim fortele si sa facem acest eveniment de strangere de alimente pentru a sustine cantina “Dar Din Dar” de la Partos.
Pentru ca avem nevoie de voi, va invitam joi, 28 februarie, la sediul nostru de pe str. Zugrav Nedelcu nr.9, intre orele 19.00-21.00, sa ne sprijiniti prin donatii de alimente neperisabile: ulei, orez, zahar, faina, malai, pesmet, paste fainoase, gris, fasole uscata, conserve de mazare si fasole verde”, transmit reprezentantii asociatiei.
Cei care isi doresc sa contribuie cu donatii, dar nu pot ajunge joi la sediul asociatiei pot lua legatura cu unul reprezentantul „Bucatariei lui Paul”, Sebastian, la numarul de telefon 0722567046, care va prelua donatiile si in alte zile.
Cantina sociala din Partos a fost deschisa in toamna anului 2017, iar in prezent 45 de copii sarmani primesc o masa calda in fiecare zi, iar alti 30 de adulti, toti necajiti, primesc si ei mancare de doua ori pe saptamana.