TIMISOARA. O tanara, care a vrut sa salveze si sa ajute la adoptarea unui caine de la adapostul Danyflor finantat de Primaria Timisoara, a trecut prin momente teribile si printr-o experienta traumatizanta pe care a descris-o pe Facebook pe pagina Animale Pierdute/Abandonate in Timisoara + Adoptii.
CITESTE SI: Cine vrea sa se ocupe de cainii fara stapan de pe strazile din Timisoara pentru 1,6 milioane euro
Cele traite si dezvaluite de Cristina Iulia Ciobota sunt confirmate intr-o multime de comentarii facute de iubitori de animale din Timisoara care au adoptat caini fara stapan adunati de pe strazile orasului de firma angajata de primarie sa se ocupe de gestionarea lor.
Tanara trebuia doar sa ia cainele de la adapost, sa-l tina acasa cateva zile, sa-i faca pasaport si sa-l incredinteze unui iubitor de animale din Austria care avea sa vina dupa el sa-l adopte. Bietul animal se aciuase in Cimitirul din Sagului dupa ce fusese izgonit de stapan, insa dupa un timp a fost ridicat de hingheri si dus la Danyflor.
„INFERNUL DIN DANYFLOR
Este ora 6 dimineata. Tocmai m-am trezit dintr-un cosmar. Un cosmar pe care ieri l-am trait in viata reala, iar subconstientul mi l-a repus in scena in timpul somnului. Si asa am inteles ca nu pot sa tac, trebuie sa spun ce am vazut.
In urma apelului unei persoane de pe Facebook de a fi ajutata cu scoaterea unui catel din acest loc numit adapost, un catel care are sansa de a fi adoptat, am mers ieri dimineata la Danyflor. Ma asteptam ca procesul sa fie unul firesc, adica intru, dau datele necesare, astept 15 minute si cineva din personalul calificat imi va aduce catelul dorit. Dar spectacolul absurd de abia de aici incepe…
Ajungem in fata portii, intamplator un angajat era tocmai acolo, ii spunem ce dorim, spune „da, haideti inauntru”. Intram. Spunem ce caine dorim sa luam de la ei. Domnul spune: „stati sa chem pe X, ca dansa se pricepe la scos catetii din tarc”. Apare o doamna in varsta, jumatate din mine ca inaltime pe care o simt ca ar vrea sa se sustraga: „dar tocmai acel caine il doriti?” „Fix acela”, spunem noi. „Stati asa, sa il sunam pe Y”. Y nu raspunde. Ma ofer sa merg cu ei, sa ii ajut. Desi reticenti la inceput, in final, neavand alta varianta, accepta oferta mea. Ce a urmat de aici e ceva care m-a marcat pentru restul vietii. Si nu exagerez.
Cand am pasit pe usa aceea, inainte de care lumea mai parea macar un pic normala, si am intrat in locul unde am vazut si auzit minim 500 de caini care latrau toti la unison, mi s-a cutremurat pamantul sub picioare. Mi s-a interzis clar sa fac poze, am doar un filmulet de 5 secunde pe care nici nu-mi amintesc cand si de ce de l-am filmat. Socul pe care l-am trait este imposibil de descris in cuvinte. Daca ar fi sa il exprim in emotii as spune GROAZA, si o tristete atat de profunda care mi-a pornit instant lacrimile. In minutele alea cat asteptam ca personalul calificat (da, e ironica formularea) sa se organizeze pentru a merge sa luam catelul, am simtit ca sunt rupta de realitate. Stiu ca de cateva ori, fugitiv, am spus ca sigur e un vis si nu mai e mult pana ma trezesc. Inca nu m-am trezit.
Apare doamna, imi iau prietena si pornim spre tarcul E5 unde stiam ca se afla cainele dupa care am mers. Asta inseamna ca am strabatut mult din aceasta GHEENA, unde caini de toate formele si marimile sunt inghesuiti in tarcuri insalubre, ce duhnesc a rahati vechi, a sange proaspat, a infectii, a mancare ranceda. Un caine si-a strecurat botul printre gratii si si-a lipit fata de mana pe care o intinsesem ca sa il mangai. Cu fiecare milisecunda in locul acela, mi se parea ca sunt tot mai departe de realitate. Nimic din ce am vazut, auzit si simtit acolo NU ESTE NORMALITATE.
Ajungem la tarcul E5. 7 caini inghesuiti gramada, caini mici si mari, caini agresivi si caini terifiati pusi laolalta. 7 caini si 3 „casute” infecte si reci intr-un tarc. Acolo dorm cainii cu randul?? Ca eu nu inteleg! 6 erau lipiti de poarta, cainele nostru in una din acele casute, incremenit in pozitia unui suflet resemnat, care a abandonat orice urma de speranta!
Spun: „bun, hai sa il luam si sa plecam. Mi-e rau tare.” Dar care e procedura? Personalul calificat (si, da, in continuare e ironica formularea) aduce un lat si un bat care era pregatit fix acolo langa custile acestea mizere si imputite, rezemat de zid. Un bat! „Dati-mi batul acela, doamna, ca sa ii pot pune latul la gat”. I-l dau. In timp ce doamna supracalificata se lupta sa puna latul la gat cainelui nostru, un alt caine sare pe el, isi infinge coltii in spatele lui, cainele nostru cade, doamna il trage cu latul in timp ce da cu picioarele si batul in ceilaltil caini care voiau sa iasa ori sa muste, trag si eu de latul agatat de gatul cainelui nostru cazut pe spate, il taram afara cu picioarele in sus, prin mocirla din tarc, el se ridica si se zbate, musca latul si face pe el. O diaree a carui duhoare nici nu se mai simtea in focarul acela, dar care „mirosea” a terifiere, a groaza!! De spaima se retrasese intr-un colt, tocmai langa un tarc prin gratiile caruia alti colti au iesit si s-au infipt in el din nou. N-a schitat nimic. Era incremenit. Eram incremenita.
Ma gandesc „bun, ce fac mai departe? Cainele asta nu va misca de aici”, iar latul doar i se strangea in jurul gatului cand trageam de el sa il fac sa se miste de pe loc. Doamna supracalificata spune „stati asa, stiu eu” si se intoarce cu o ROABA. O ROABA!! O roaba in care imi spune sa asez cainele terifiat, muscat, batut, rahatit pe el! O roaba!! Aici mi-am dorit cel mai mult ca totul sa fie un vis absurd din care cat de repede sa ma trezesc! N-a fost. Mi-am dat jos haina de pe mine, pentru ca da, eram imbracata in tinuta normala, crezand ca procesul va fi unul in care eu semnez, ei imi aduc cainele si toti plecam fericiti acasa. Nicicand nu m-am gandit ca am sa umblu prin noroiul care clocoteste acolo si nicicand nu m-am gandit ca am sa ajung sa car eu cainele rahatit, din care curgea sange, in brate. Dar asta era singura cale de a-l scoate de acolo, asa ca l-am luat in brate si am trecut, parca teleghidata, printre sutele (sau mia??) de caini care latrau la unison de se zguduia pamantul sub noi. Nu m-am uitat spre niciunul, mancata de vina ca pot cara doar un singur caine in brate spre libertate, inaintam plangand si incercand din rasputeri sa nu vomit. Ajungem intr-o incapere unde trebuiau facute ultimele demersuri pentru scoaterea cainilor, tremuram de parca eram goala la minus 30 de grade. Ma uitam la oamenii aceia, care stiu ca-s doar marionetele unei adunaturi de oportunisti smecheri, n-au ei nicio putere, niciun cuvant de spus si ii intreb: „Puteti dormi noaptea?? Puteti vedea atrocitatile astea si sa mergeti acasa, sa mancati si sa dormiti linistiti???” Eu de ieri nu am mancat. De ieri doar plang. De ieri stiu ca daca tac dupa ce am vazut INFERNUL cainilor din Danyflor, sunt complice, sunt la fel de vinovata ca acesti cr******i vinovati de sangele, spaimele, traumele permanente ale acestor suflete NEVINOVATE!
As fi vrut sa se termine aici sirul acestei intamplari absurde, dar nu. Iau cainele din nou in brate sa il duc la masina. Cand sa il pun in portbagaj, se sperie teribil si ma musca de umar. Nu-i dau drumul. Il pun jos, cer o cusca (noi chiar nu ne-am asteptat sa gasim un caine atat de terifiat, cainele il stiam de pe strada si NICIODATA n-a fost agresiv). N-au cusca. Imi aduc o fasa cu care sa ii leg botul de jur imprejur. O fasa pe care as fi putut sa o rup si cu doua degete. Bun si asa, zic, si asa urmeaza sa mergem la medic cu el si luam o cusca de acolo. Reusim sa il asezam in portbagaj si plecam. O duhoare umple masina, in timp ce ma sterg pe maini de rahat si noroi, imi curat minimal urmele coltilor de pe umar si incepem toate 3 sa plangem. „Nu e normal”. Nu, asta nu e normalitatea din anul 2024!!! Ajungem la cabinetul veterinar, ma apropii sa il dau jos din masina, el se smuceste, se zbate, urla, da sa muste, zgarda pe care i-o pusesem plezneste in doua. Singura sansa spre o viata normala a acestui caine mai statea „agatata” in doua degete ale mele. Stiam ca daca il scap, nu mai are nicio sansa si va ajunge din nou in acelasi infern. Tin de el de parca viata mea depindea de asta, el isi infige coltii in mana mea dreapta. Eu tin de el. Ii simt coltul alunecand tot mai adanc, spre os. Tin de el. Isi infige coltii si in mana stanga. Tin de el. „Dintre noi doi, negrutule, eu sunt mai incapatanata decat tine, inapoi nu te las sa te duci, poti sa-mi smulgi bratele cu totul.” Ca prin minune, reusesc sa il duc in cabinet, il imping rapid intr-o cusca si ma pun pe plans. Nu de durerea muscaturilor adanci. Ci de adancimea traumelor lui pe care GARANTEZ ca nu le avea inainte de Danyflor. Singurul mod in care am mai putut sa il transportam a fost sa fie anesteziat, ocazie de care ne-am folosit si a fost deja castrat. Neavand timp, desigur, sa il pregatim corespunzator, adica sa nu fie hranit cu cateva ore inainte, a vomitat in timpul interventiei. Creier de porc nedigerat.
Pe cine sa strig la inaintare pentru a raspunde de atrocitatile astea? Pe primar?? Cica a fost in vizita si a fost multumit de ce a vazut. Pe asociatiile care stiu ce e acolo, care pot face ceva si nu fac? Pe TINE, cel care citesti postarea asta si vei derula mai departe in timp ce-ti bei cafeaua calda sau iti mananci pranzul copios? Pe MINE, care am vazut iadul de acolo si tot ce pot sa fac este sa postez pe facebook despre asta? Pe cine??? Cine e responsabil??
Cainii mor acolo, se mananca intre ei, se bat pentru mancare si spatiu, in timp ce MAFIOTII isi umplu conturile cu banii facuti pe vietile distruse ale acestor animale vinovate doar ca s-au nascut in tara asta ce duhneste mai rau decat „adapostul”. In tarcul de vizavi de E5 un catel isi tinea o labuta in sus, inflamata, in timp ce altul il musca de unde apuca. O catelusa (cred, dupa marimea si privirea ei) deprimata- singura care, in timp ce sute de caini urlau langa ea, ea nu schita niciun gest. Fata ei mi-a ramas intiparita pe retina. Mii de caini care au intrat si n-au mai iesit, dar nici nu ii mai gasesti acolo. Si noi dormim linistiti. Eu nu mai dorm. Eu m-am dezmeticit. Si nu stiu prin ce modalitate, cu ce arme, cu ce resurse, dar am sa caut sa starpesc raul asta de la radacina. Pentru cine mai are o farama de constiinta, mai sunt locuri libere langa mine. De undeva trebuie inceput. De undeva trebuie pornita schimbarea.
Nu e un vis, asa-i? Nu e, inca simt duhoarea aceea strecurata prin nari, pana in ultima celula.
Cainele e la loc sigur. Vom avea grija sa ii tratam si ranile fizice, si pe cele sufletesti. El va avea noroc. Dar celelalte mii??”, a scris Cristina Iulia Ciobota.
Reactiile oamnilor si alte dezvaluiri de la adapostul pentru caini le gasiti AICI.
Administratia Fritz se chinuie de mai bine de 1 an sa faca o documentatie pentru un teren pe care, candva, sa construiasca un adapost pentru animale
Va reamintim, dupa ce in septembrie a finalizat cu chiu cu vai documentatia pentru delegarea gestionarii cainilor fara stapan de pe strazile din Timisoara, in noiembrie primaria a lansat licitatia ca sa gaseasca o firma careia sa ii incredinteze
acest serviciu.
Aceasta dupa ce, in octombrie, administratia Fritz a prelungit contractul cu Danyflor pentru inca 6 luni, pentru suma de 1.045.300 de lei, acesta urmand sa inceteze la momentul finalizarii licitatiei.
La termenul limita pentru depunerea ofertelor la licitatie, pentru contractul de 6.741.166 lei fara TVA, adica peste 1,6 milioane euro cu TVA, s-a inscris o singura firma – tot Danyflor.
Conform documentatiei postata in Sistemul de Achizitii Publice, daca va fi declarata castigatoare si va prelua pentru urmatorii 3 ani serviciul, Danyflor va trebui sa asigure:
„a) identificarea cainilor comunitari, evaluarea si estimarea populatiei canine fara stapan si a ratei de inlocuire;
b) intocmirea planului de actiune cu privire la activitatea de prindere a cainilor comunitari;
c) deplasarea echipajelor in teren, capturarea si transportul cainilor fara stapan din habitatele localizate, in conformitate cu Ordonanta de Urgenta nr. 155/2001 actualizata, privind aprobarea programului de gestionare a cainilor fara stapan;
d) identificare, inregistrarea si raportarea cainilor comunitari, realizarea unei baze de date si gestionarea ei;
e) cazarea, asigurarea hranei zilnice, adaparea cainilor fara stapan in adapost si curatenia adaposturilor temporare;
f) intretinerea sanitar-veterinara a cainilor, deparazitarea, vaccinarea, sterilizarea si inregistrarea lor intr-o evidenta unica;
g) revedicarea si adoptia;
h) adoptia la distanta;
i) eutanasia cainilor comunitari de catre personal specializat al operatorului, cu respectarea prevederilor legale;
j) neutralizarea cadavrelor provenite din eutanasia cainilor comunitari si mortalitatile survenite in adapost;
k) operatiunile de sterilizare;
l) ingrijirea post-operatorie dupa sterilizarea cainilor„.
Acum mai bine de un an, conducerea primariei anunta ca a intabulat un teren in zona industriala Freidorf unde va amenaja un adapost nou pentru animalele abandonate, insa pana azi n-a reusit inca nici sa intocmeasca PUZ-ul.