Directorul medical al Spitalului din Brad, Lucian Miron, a lansat un avertisment privind relaxarea restrictiilor dupa data de 15 mai, in Romania, relatand cazul unei doctorite din spitalul sau care “a ramas fara plamani” din cauza COVID-19 si s-a stins zilele trecute.
Marinela Feier a lucrat timp de 30 de ani in Spitalul Municipal Brad, judetul Hunedoara, la sectia de Medicina Interna, ea fiind al treilea medic decedat in Romania din cauza COVID 19.
Femeia de 70 de ani, doctor in medicina, colabora cu Spitalul din Brad si urma sa se pensioneze. Din 31 martie nu s-a mai prezentat la serviciu, potrivit datelor furnizate de Grupul de Comunicare Strategica.
Medicul Lucian Miron a povestit ca in primele zile ale lunii aprilie a inceput sa se simta rau, ea avand simptome de raceala.
“Nu si-a pus problema ca ar avea COVID-19. Pana atunci, in zona noastra nu fusese confirmat niciun caz. A crezut ca este vorba despre o amigdalita, pentru ca mai avusese astfel de episoade”, a declarat pentru HotNews Lucian Miron.
Dupa trei zile, starea acesteia s-a inrautatit, iar pe 8 aprilie s-a internat in spital, testul pentru coronavirus fiind pozitiv.
In aceeasi zi, doctorita a fost transferata la Spitalul Judetean Cluj, la Clinica Medicala 1, acolo unde fiica sa este tot medic, insa starea ei s-a agravat, fiind internata la Terapie Intensiva. Dupa doua saptamani, medicul a murit luni, 27 aprilie.
“A fost internata la Terapie-Intensiva, iar de vinerea trecuta starea i s-a agravat si a avut nevoie de suport respirator. Fiica dansei mi-a spus ca, practic, nu a mai avut plamani. A ramas fara plamani”, a povestit directorul medical al Spitalului din Brad.
Pana acum 8 medici si asistente, toti cu COVID 19, au murit in Romania, iar peste 1200 au fost infectati.
Mai multe AICI.