TIMISOARA. Ciob cu ciob, cu multa, foarte multa migala, Alexandru Fota, expert restaurator al Muzeul Banatului din Timisoara, reconstruieste vase scoase din adancuri de colegii lui restauratori.
I-au trecut prin maini nenumarate piese care mai apoi au fost admirate prin diverse expozitii. S-a atasat de fiecare in parte.
Timp de 42 de ani prin mainile lui Alexandru Fota au trecut aproape toate piesele de la Muzeul Banatului. Mai are putin si iese la pensie, iar pensia sa va fi una mica, la fel ca salariul sau. Cu toate acestea, nu regreta nicio clipa ca a ales meseria de restaurator.
Isi face meseria asa cum stie el mai bine intr-o mica incapere a Muzeului Banatului. O incapere aflata la capatul unui hol intunecos si plin de praf, cu statui invelite in folie de plastic pentru a fi protejate cat timp Castelul Huniade, cel in care functioneaza muzeul, este in proces de renovare.
In micuta incapere, masa principala este plina cu materialul de lucru: bucati de ulcioare de lut de pe vremea otomanilor, recuperate de arheologi din zona centrala a Timisoarei, cutii cu aracet si ustensile fel de fel. Pe pereti sunt asezate afise ale numeroaselor expozitii de demult, iar pe un dulap se poate vedea o lupa.
Nu este niciodata multumit de munca sa si spune ca ”niciodata nu va fi perfect”. Cu toate acestea, pune suflet in ceea ce face, caci altfel comorile nu ar mai fi comori.
”Niciodata nu va fi perfect, mai ales la fragmente multe. Trebuie sa fii atent sa nu apara decalaje. Daca putin am gresit si depasesc un milimetru s-a stricat totul. Lipesc cioburile cu aracet foarte bun, incolor, adus din Italia. Acuma depinde si de piesa. in general la portelanuri se foloseste rasina”, povesteste cu pasiune restauratorul.
Cea mai draga piesa? Este greu de ales, mai cu seama ca de multe ori isi ”culege” materialul direct de pe santierul arheologic.
”In general, ca restaurator, incerci sa gasesti cat mai mult din materialul respectiv, pui suflet. Am avut un castron turcesc gasit in Piata Unirii anul trecut si avea o sectiune de 2 metri jumate latime. Acolo, in profil, unde s-a terminat santul, mergand in jos, a aparut un profil de vas. Ne-am uitat si am vazut ca era foarte frumos decorat, smaltuit cu ornamente florale. Era clar din perioada otomana. Sub blocul de pamant era o locuinta pe care am sapat-o si am fost foarte atent. Locuinta era prabusita, avea un cuptor si niste radiatoare. Cand s-au desenat profilele in santul respectiv, s-a mers pe straturi de umplere. Cand s-a terminat cu desenatul si fotografiatul am scos vasul. Am lipit cele doua segmente, l-am restaurat si acum este in expozitie. Era din ceramica, asta era caracteristic perioadei respective. Mai erau vase de cupru, de alama. Pe strada Lucian Blaga au gasit un ulcior frumos de cupru. Au mai iesit monede in sapatura”, spune Alexandru Fota.
Spune ca de foarte multe ori iese din incaperea sa de la muzeu, pe santier, deoarece restauratorul are un rol important. El poate sa stabileasca perioada din care provine un vas, de exemplu, chiar in locul in care acesta este gasit.
”Este destul de importanta participarea restauratorului pe santier pentru ca stiu exact ce sa caut. Multe sunt imprastiate. Ma atasez de ele, este normal”, spune el.
Alexandru Fota povesteste cu pasiune si cum a gasit o boata intr-una din locuintele descoperite in Piata Sfantul Gheorghe din Timisoara, dar si vase pentru vin.
”A fost gasita o boata de dat in cap intr-una din locuintele din actuala Piata Sfantul Gheorghe. Asa se fereau otomanii de hoti. Nu erau alte metode. S-au gasit si vase de vin. Turcii erau mari bautori de vin in acele vremuri. Au mai fost si lampi turcesti pe care le-am restaurat”, a explicat Fota.
Toate aceste comori scoase din adancurile pamantului se gasesc acum in incaperile de la Muzeul Banatului din Timisoara. Au fost sortate si inventariate. Si cel mai probabil vor face parte dintr-o expozitie permanenta a Muzeului Banatului, pe viitor. Iar Alexandru Fota, cand le va privi in expozitie va stii povestea fiecaruia in parte. Doar el…
