TIMISOARA. Dupa ce inca de la sfarsitul anului trecut municipalitatea anunta ca are de gand sa porneasca un nou santier in sudul orasului. Pentru aceasta insa, alesii locali trebuie sa voteze actualizarea studiului de fezabilitate, realizat in urma cu aproape 10 ani.
Este vorba despre bulevardul Sudului, unde urmeaza sa fie realizate 4 benzi de circulatie, piste de biciclete, trotuare si retele subterane pentru telecomunicatii.
„Avand in vedere ca Studiul de fezabilitate a fost intocmit in anul 2009, este necesara actualizarea Studiului de Fezabilitate si a indicatorilor tehnico-economici, tinand cont de rata inflatiei, modificarea cotei TVA si de modificarile legislative. (…)
In vederea lansarii procedurilor de atribuire a contractului de prestari servicii de intocmire a Proiectului Tehnic, Caiete de sarcini, Detalii de executie si a contractului de executie lucrari este necesara adoptarea unei noi hotarari de consiliu local pentru aprobarea actualizarii Studiului de Fezabilitate”, se arata in proiectul de hotarare de consiliu local.
Conform proiectului, pentru ca modernizarea bulevardului Sudului sa poata fi realizate, mai este nevoie ca municipalitatea sa achizitioneze peste 20.000 de metri patrati de teren, cel mai probabil, pentru extinderea soselei la 4 benzi.
Costul lucrarilor se ridica la 41. 563,772 mii de lei, adica putin peste 9 milioane de euro, iar banii provin din fonduri de la bugetul local. Termenul de executie al lucrarilor este de 12 luni.
Daca alesii locali vor aproba actualizarea studiului de fezabilitate, municipalitatea va putea demara procedura de licitatie pentru proiectul tehnic si executia propriu zisa a lucrarii.
UPDATE: Alesii locali si-au dat acordul pentru actualizarea Studiului de Fezabilitate a proiectului de extindere a bulevardului Sudului. Astfel, acum poate fi demarata procedura de licitatie pentru proiectul tehnic si pentru executia lucrarii de modernizare a bulevardului.