TIMISOARA. Universitatea de Vest din Timisoara va fi la finalul saptamanii viitoare gazda a doua momente in premiera pentru Romania.
Cele doua evenimente sunt dedicate unei cooperari mai stranse intre zona Europei Centrale si de est si Republica Populara Chineza.
Primul dintre acestea este a 7-a reuniune a Dialogului privind Politicile Educationale in format China – Europa Centrala si de Est, o initiativa a Chinei ce are ca obiective intensificarea si extinderea cooperarii acesteia cu 12 state din Uniunea Europeana si alte 5 din zona Balcanilor in domeniile investitiilor, transportului, finantelor, stiintei, educatiei si culturii. In cadrul evenimentului va fi organizata o masa rotunda ce va avea ca tema rolul colaborarii inter-universitare si al schimburilor intre universitati, cresterea gradului de colaborare in domeniul predarii limbilor straine si promovarea calitatii si excelentei in educatia tehnica si vocationala.
La aceasta reuniune vor participa mai multi oficiali din China si din statele Europei.
ES Jiang Yu, Ambasador Extraordinar si Plenipotentiar al Republicii Populare Chineze in Romania
Damir Sehovici, Ministrul Educatiei din Muntenegru
Mladen Sarcevici, Ministrul Educatiei din Serbia
Petar Nikolov, Ministru Adjunct al Educatiei din Bulgaria
Dana Prudikova, Ministru Adjunct al Educatiei din Cehia
Jozsef Bodis, Ministru de Stat pentru Educatiei din Ungaria
Petar Atanasov, Ministru Adjunct al Educatiei din Macedonia de Nord
Ecaterina Andronescu, Ministrul Educatiei din Romania
Al doilea eveniment este reprezentat de cea de-a 6-a reuniune a Consortiului intitutiilor de invatamant superior din China-Europa Centrala si de Est. Prima zi este dedicata reuniunii Dialogului privind Politicile Educationale si activitatilor culturale in Timisoara. A doua zi este programata o conferinta ampla, pe mai multe teme de discutie, iar in acest format vor fi prezente 46 de institutii de invatamant superior din China, si un numar similar din statele Europei Centrale si de Est. La acest eveniment sunt asteptate 120 de persoane.
„Ca urmare a unor diligente facute am reusit sa aducem aceste evenimente la Timisoara. Noi ca Universitatea ne dorim ca follow-up-ul sa se concretizeze in multe parteneriate pe zona de cercetare, schimburi de studenti, colaborari in proiecte. Acesta sa fie mare castig si nu numai al nostru. Toate celelalte universitati din Timisoara sunt si ele invitate. Vrem sa facem un front comun pentru ca a merge in aceasta echipa si a face eforturi comune e mult mai bine decat sa mergem individual. Cine doreste parteneraiate pe medicina, pe politehnica, pe agronomie, se vor face recomandari. Am lansat invitatii la nivel de rectori si de presedinte de senat„, spune rectorul Universitatii de Vest din Timisoara, Marilen Pirtea.
Cele doua evenimente de la Universitatea de Vest din Timisoara sunt organizate in tandem, anual, prin rotatie, fie de China, fie de una dintre tarile de pe continentul european.