Este vorba despre compania Iulius, care investeşte milioane de euro într-un spaţiu verde pe care îl amenajează, chiar în această perioadă, în centrul proiectului mixt din jurul Iulius Mall. Prezenţa parcurilor în ansamblurile sale imobiliare pare a fi o marcă proprie companiei ieşene, astfel de destinaţii regăsindu-se în proiectele din Iaşi şi Cluj-Napoca. Şi nu orice fel de zone verzi, ci spaţii publice care, datorită evenimentelor organizate şi varietăţii vegetale, au devenit veritabile agora şi grădini botanice ale oraşelor respective.
Pentru Timişoara, Iulius colaborează cu echipa de peisagişti italieni şi români care a realizat spaţiul verde din ansamblul Palas Iaşi, prin care s-a creat o superbă belvedere Palatului Culturii.
„Openville va fi cea mai cosmopolită destinaţie de timp liber din vestul ţării, iar parcul va fi elementul care va armoniza întregul ansamblu. Vorbim de un loc gândit ca destinaţie de socializare cu prietenii, de relaxare pentru întreaga familie sau ca spaţiu verde, unde te poţi recrea în pauză, dacă lucrezi în apropiere”, au declarat reprezentanţii Openville.
Copaci crescuţi special pentru Openville, achiziţionaţi încă din anul 2015
Cum se desfăşoară amenajarea unui parc? Efortul creativ, logistic, dar, mai ales, cel financiar, este considerabil. Discuţii cu arhitecţii pentru identificarea celui mai bun concept; consultări cu peisagiştii pentru alegerea speciilor potrivite pentru clima din Timişoara şi funcţionalitatea parcului; vizite la pepiniere pentru selectarea arborilor; transportarea copacilor cu tiruri speciale; şedinţe cu inginerii pentru sincronizarea lucrărilor de infrastructură cu plantările propriu-zise. Sunt doar o parte din etapele necesare creării celui mai spectaculos parc din Timişoara.
„Ne dorim ca, la momentul inaugurării ansamblului Openville, timişorenii să fie surprinşi total şi să aibă realmente impresia că parcul, cu arborii săi înalţi şi bogaţi, era dintotdeauna aici. Pentru asta, avem nevoie de o cantitate mare de copaci cu vârste mature, din specii variate, pe care am găsit-o disponibilă doar la pepinierele din străinătate. Arborii au fost cumpăraţi încă din anul 2015 şi, până la finele lui 2017, când am început să îi transportăm spre Timişoara, s-au dezvoltat în continuare în pepinierele din Italia”, au declarat reprezentanţii Openville.
Parcul, care va ajunge la o suprafaţă de peste 55.000 mp după finalizarea celor două etape ale proiectului mixt, va include un total de 1.400 de arbori. Aceştia au fost aduşi din nordul Italiei, în perioada noiembrie 2017 – martie 2018, cu peste 500 de tiruri. Până la momentul mutării în parc, s-au aclimatizat în vecinătatea Openville, unde au fost plantaţi temporar. Majoritatea au înălţimi de până la 13 metri, precum cedrii, platanii, stejarii şi castanii. Mai mult, o parte din tei au vârste de până la 60 de ani. Unii copaci vor impresiona prin coloristică, precum arţarii japonezi, magnoliile sau prunii ornamentali, în vreme ce alţii prin forma coroanelor, cum sunt fagii pendulari sau piramidali şi carpenii de tip spalier sau cu formă piramidală.
„Parcul din Openville este deosebit faţă de altele din Timişoara nu doar pentru că implică plantarea de numeroşi copaci de mari înălţimi, care se manevrează cu utilaje speciale, ci şi pentru că este construit deasupra unei parcări subterane. Acest tip de amenajare, pe care compania Iulius a implementat-o şi în proiectul de la Iaşi, implică lucrări deosebite de structură, hidroizolaţie, o cantitate mare de sol fertil şi un sistem complex de irigaţii”, au completat peisagiştii Openville.
Carusel pentru copii, concerte în aer liber şi evenimente culturale
Pe lângă frumuseţea cadrului natural, timişorenii se vor bucura, în viitorul parc, de mai multe atracţii, printre care un lac, mărginit de arţari şi cireşi japonezi, ideal pentru plimbări romantice datorită unui mic pod de lemn care îl străbate.
Copiii vor avea la dispoziţie un carusel etajat, fabricat în Italia de compania Bertazzon, lider în domeniul producătorilor de echipamente pentru parcurile de distracţie. Caruselul va fi echipat cu figurine din poveşti, precum căluţi care sar sau se balansează, caleşti, ceşti rotitoare şi băncuţe, toate din fibră de sticlă şi decorate cu picturi realizate manual.
„Un alt element de noutate care va fi pe placul timişorenilor îl reprezintă posibilitatea de relaxare direct pe iarbă, ca în faimoasele parcuri din lume, datorită suprafeţelor ample pe care le vom amenaja cu gazon. Este vorba despre un tip special de gazon, pentru trafic intens, care va avea un grad sporit de rezistenţă”, declară reprezentanţii Openville.
Compania Iulius spune că, odată inaugurat, parcul va deveni o destinaţie preferată de relaxare, dar, mai ales, de petrecere a timpului liber. „Parcul Openville va fi acel loc special din Timişoara, unde vei avea ocazia, într-o seară frumoasă de vară, să asişti la un concert al Filarmonicii, să vizionezi un film sau un spectacol de modă. Va fi un spaţiu plin de viaţă, unde vom organiza târguri tematice, activităţi pentru copii, evenimente culturale, competiţii sportive şi multe altele”.
Aflat în plin proces de construcţie, ansamblul mixt Openville va reprezenta principala atracție de business, shopping şi loisir din vestul ţării. Proiectul integrează actualul Iulius Mall, iar prima sa etapă va include: 47.000 mp de adiţionali de retail, 50.000 mp de spaţii office în operare (clădirile UBC 1, UBC 2, UBC 3) şi alţi 52.000 mp în construcţie (UBC 0), un parc, un pasaj subteran destinat traficului auto şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.
Proiectul este realizat de companiile Iulius şi Atterbury Europe, reprezentând o investiţie estimată la peste 220 milioane de euro.