TIMISOARA. Timișoreanul as.dr.ing. Raul-Cristian Roman, cadru didactic în cadrul Departamentului de Automatică și Informatică Aplicată al Universității Politehnica Timișoara, a obținut premiul I în cadrul competiției Premiile Rada Mihalcea „Tineri cercetători în știință și inginerie” – Ediția a VIII-a.
Competiția își propune recunoașterea tinerilor cercetători din domeniul științei și ingineriei care, prin munca lor, au demonstrat excelență și au adus contribuții extraordinare în domeniul lor de specialitate. Concursul este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu prof. dr. Rada Mihalcea (cetățean de onoare al municipiului Cluj-Napoca începând cu anul 2014 și profesoară la Universitatea Michigan).
Premiul a fost acordat în cadrul unei sesiuni speciale organizate la Casino Centrul de Cultură Urbană din municipiul Cluj-Napoca. În cadrul competiței au fost peste 40 de aplicații a celor mai renumiți tineri cercetători din țară și străinătate.
Câștigătorii ediției 2022 sunt:
– Premiul I – Raul-Cristian Roman – Universitatea Politehnica Timișoara, Automatică și Informatică Aplicată;
-Premiul II – Leontin Pădurariu – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Fizică;
– Premiul III – Roxana Strungaru -Jijie – Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iaşi, Institutul de Cercetări Interdisciplinare (ICI).
Mențiuni speciale:
– Laura Mitrea – Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Cluj, Zootehnie; Institutul de Științele Vieții;
– Elena Ionela Cherecheș – Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, Ştiinţa şi Ingineria Materialelor;
– Ştefan Andrei Irimiciuc – Institutul Național de Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației (INFLPR).
Premiile pentru câştigătorii acestei ediții au fost oferite de Betfair, Emerson și Terapia SA, a transmis primarul Clujului.
As.dr.ing. Raul-Cristian Roman este asistent universitar în cadrul Departamentului de Automatică și Informatică Aplicată de la Universitatea Politehnica Timișoara și face parte din echipa coordonată de către prof.dr.ing. Radu-Emil Precup, membru corespondent al Academiei Române. Raul-Cristian Roman a mai fost fost distins cu:
-
premiul Premiul TUDOR TĂNĂSESCU al Academiei Române în anul 2018 (acordat în 2020),
-
Best Paper Award la 7th International Conference on Information Technology and Quantitative Management ITQM 2019 (Granada, Spania),
-
Honorary Mention în cadrul competiției 2020 IEEE Robotics & Automation Society Romania Chapter Best PhD Thesis Competition PhD Thesis Competition,
-
Highly Cited Paper conform Clarivate Analytics Web of Science, pentru o lucrare publicată în 2021 în revista European Journal of Control,
-
Top Cited Article in 2020-2021 conform editurii Wiley, pentru o lucrare publicată în 2021 în revista Asian Journal of Control,
-
2021 Outstanding Accessible Title in STEM pentru o carte publicată în 2021 în editura CRC Press (Taylor and Francis).