TIMISOARA. SCM Timisoara, echipa de rugby care a dominat competitia interna in ultimii zece ani a intrat intr-un con de umbra dupa plecarea finantatorului Dan Dinu, nereusind sa mai castige vreun trofeu, chiar daca a mai jucat finale. Timisoara ramane insa un centru important si pentru nationala, iar presedintele Federatiei Romane de Rugby sustine echipa banateana chiar in oras cautandu-i noi parteneri.
Astfel, dupa ruperea legaturilor cu Universitatea de Vest, Alin Petrache, seful FRR, cauta o alta institutie universitara care sa ajute echipe, dar incearca sa intareasca si legaturile echipei cu autoritatile locale si judetene.
Petrache a avut o intalnire de lucru cu rectorul Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara a Banatului “Regele Mihai I al Romaniei”, Cosmin Alin Popescu, cu prorectorul Sorin Stanciu, cu viceprimarul municipiului Timisoara, Cosmin Tabara, cu presedintele interimar al SCM Timisoara, Alina Botezatu si managerul sectiei de rugby al SCM Timisoara, Danut Borzas. Tema intalnirii s-a axat pe semnarea unui parteneriat intre Universitate, SCM Timisoara si Federatia Romana de Rugby, prin care jucatorii sectiei de rugby sa beneficieze pe termen lung de cele mai bune conditii de cazare si masa.
De asemenea, tot legat de viitorul echipei banatene, oficialul FRR a avut si o intalnire cu presedintele Consiliului Judetean Timis, Alin Nica (foto).
“Interesul pentru sport al Consiliului Jutetean Timis creeaza premisele finantarii unor proiecte care pot dinamiza considerabil acest sport la nivelul acestui judet. Echipa timisoreana ramane un pilon important pe harta rugbyului romanesc si dupa o perioada de framantari, situatia la acest club de elita devine stabila si va beneficia pe viitor mai mult de suportul autoritatilor si a celor care apreciaza rugbyul. SCM Timisoara este echipa care a dat in ultimii ani majoritatea jucatorilor la echipa nationala, este o echipa care creste jucatori, cu multi tineri, cu jucatori de U20 pe care ii are in echipa, pe care ii joaca, ma refer la Kemal Altinok, la David Trausan, iar asta nu poate fi decat un plus pentru rugbyul romanesc, pentru echipele noastre nationale. De asemenea, ma bucur ca unii dintre Stejari sunt aici sa dea o mana de ajutor, sa se formeze ca antrenori, sa impartaseasca din experienta lor, cum este Mihaita Lazar sau Vali Calafeteanu. Faptul ca au ramas aproape de rugby e un castig imens pentru noi”, a spus Alin Petrache.
Acesta a asistat si la antrenamentul echipei de copii si juniori, Warriors Timisoara, unul dintre cele mai puternice cluburi din vest, dar si din tara pe care i-a incurajat inaintea reinceperii competitiilor juvenile.