Pretul la carne a crescut in ultima vreme, iar costurile unui kilogram de ulei si zahar nu ar trebui sa creasca, este de parere Sorin Minea. Mai mult, el spune ca nu se poate face nimic pentru stoparea preturilor la alimentele de baza.
„In ultima perioada, pretul la carne a crescut cu aproximativ 20%. Asta inseamna produsul din carne undeva pe la 8%, deci asta va fi posibila scumpire. Nu la fiecare produs. In mod normal, n-ar mai trebui sa creasca pretul la ulei si la zahar, pentru ca e productie primara, ar trebui sa se plafoneze pretul la paine, ar trebui sa scada sau sa ramana constant pretul la legume si fructe pentru ca vine perioada calda, dar la produsele procesate putem asista la cresteri de preturi care nu pot sa depaseasca un 10-12% daca, Doamne fereste, nu se intampla ceva pe plan european”, a spus presedintele Romalimenta.
El a afirmat ca majorarile de preturi au inceput deja si se vor derula pe parcursul urmatoarelor 2-3 luni.
„Va fi o medie intre 8 si 10%. La cereale si la produse de panificatie spre toamna vom asista la o sistare de preturi si poate chiar la o reducere. La legume va urma o scadere”, a adaugat el.
Minea considera ca nu se poate face nimic pentru stoparea preturilor la alimente.
„Atata timp cat bursa preturilor nu este in Romania, Romania se va alinia mai mult sau mai putin acelor preturi. Daca Romania ar avea o productie formidabila, un excedent, s-ar putea sa scada preturile pe piata romaneasca. Atata timp cat o parte din materiile prime sunt cumparate din Comunitatea Europeana…”, a explicat presedintele Romalimenta.
Secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Adrian Radulescu, prezent si el la o emisiune cu Sorin Minea, a explicat majorarile de preturi prin scumpirea cerelelor.
„Cerealele, pentru prima data dupa 20 de ani, au avut o crestere extraordinara de preturi. Discutam de 120-130 de euro pe tona si, la un moment dat, am ajuns la 260 de euro pe tona. Daca luam de exemplu porcul, hranirea dureaza cam 6 luni, deci ceea ce a inceput hranirea in decembrie vom avea la sfasitul lunii mai o crestere, care inseamna influenta cerealelor in pretul carnii”, a spus Radulescu.
El a afirmat ca nu se poate vorbi de preturi la produse alimentare comparabile cu preturile de import, pentru ca in Uniunea Europeana TVA este 5% sau, in unele cazuri, zero.
„Dupa parerea mea, ne mai trebuie 4 – 5 ani pana sa ajungem sa echilibram ceea ce inseamna productia eficienta in Romania cu ceea ce se intampla in Uniunea Europeana”, a estimat secretarul de stat.
BNR a anuntat joi ca a revizuit in urcare prognoza de inflatie pentru 2011, de la 3,6% la 5,1%, iar pe cea de anul viitor de la 3,2% la 3,6%.
Romania are a doua cea mai mare crestere a preturilor de consum, dupa Bulgaria, dintr-o lista cu sapte tari foste comuniste. Ponderea marfurilor alimentare in cosul de produse si servicii pe baza caruia se calculeaza inflatia, de 33%, este de departe cea mai ridicata, desi populatia nu consuma neaparat mai mult decat in alte tari.
In luna martie, marfurile alimentare s-au scumpit cu 1,17% fata de februarie si cu 4,12% comparativ cu decembrie 2010. De la inceputul anului, scumpiri de peste 10% au fost inregistrate la legume si conserve de legume (19,2%), in special pentru cartofi (24,7%), fructe proaspete (12,56%) si zahar (11,98%).