BC Timba promite un adevarat spectacol baschetbalistic, luni incepand cu ora 17, 30, la Sala Olimpia. Gruparea timisoreana isi va prezenta pe 10 septembrie, lotul cu care va aborda sezonul viitor, iar conducerea ” ursilor” au ales pentru acest moment un nume cu greutate in baschet: Etoile du Sahel, echipa tunisiana care a fost antrenata de Dragan Petricevici.”Este un eveniment foarte important pentru noi, publicul timisorean va vedea pentru prima oara Timba, dupa promovarea in Liga Nationala. Cu sprijinul lui Dragan Petricevici am reusit sa aducem campioana Africii, o echipa care a demonstrat ca merita un loc deosebit in baschetul mondial. Inainte de meciul care va avea loc luni, de la ora 18, vom face prezentarea echipei, va fi un minirecital Eli si multe surprize. Speram sa fie un eveniment de succes si speram ca baietii sa se ridice la nivelul asteptarilor. Stiu ca exista si emotii, unii sunt la primul impact cu Liga Nationala si cu un astfel de eveniment”, a spus managerul celor de la Timba, Sebastian Raducanu.
Echipa tunisiana care va juca contra celor de la BC Timba luni a castigat sezonul trecut, sub bagheta fostului antrenor de la BC Timisoara, Dragan Petricevici toate competitiile in care a fost inscrisa: mai intai campionatul si Cupa Tunisiei si apoi trofeul suprem de pe continentul african, Liga Campionilor. In echipa cu care Etoile du Sahel va veni la Timisoara se vor regasi probabil si cei patru jucatori care au participat alaturi de Nationala Tunisiei la Olimpiada de la Londra, iclusiv Ben Romdhanen, cel care a resuit sa inscrie 22 de puncte in meciul contra selectionate SUA la Olimpiada. ”E important sa vina cu o echipa cat mai buna cei de la Etoile du Sahel, sa vedem si noi unde suntem. Poate sa conteze ca noi nu suntem inca suta la suta, dar intr-o partida normala, cu ambele echipe la acelasi nivel de pregatire , nu cred ca s-ar pune problema sa faca spectacol cu noi”, a spus antrenorul ” ursilor ”, Bogdan Murarescu.
Timba a inceput pregatirile de o luna , elevii lui Bogdan Murararescu disputand doua meciuri de pregatire, la Cluj, contra lui U Mobitelco si alte doua jocuri in cadrul unui turneu amical din Ungaria. ” Ma pot declara multumit de rezultatele baietilor din pregatire , atmosfera la echipa este una foarte buna si un rol important in acest aspect il are Bogdan. Cu totii sunt ambitiosi, vor sa demonstreze, nu trebuie sa ne asteptam la lucruri mari, dar cu siguranta obiectivul nostru de a ramane in prima liga va fi atins”, a mai spus managerul Sebastian Raducanu.
Dupa prezentarea de pe 10 septembrie, baschetbalistii de la Timba vor mai sustine cateva meciuri de verificare contra unor echipe din Serbia si Ungaria si foarte probabil o noua dubla, de aceasta data, la Timisoara, contra lui U Mobitelco Cluj Napoca. Cei de la Timba vor incepe meciurile oficiale odata cu turneul Seriei C al Cupei Romaniei care va avea loc in perioada 28-30 septembrie, cand vor da piept cu SCM U Craiova, Farul si Atlassib, iar primul meci in Liga Nationala il vor sustine la Timisoara pe 6 octombrie tot contra craiovenilor.” Cred ca am reusit sa aducem in aceasta perioada jucatori care se vor dovedi utili la noi in echipa si isi vor lasa amprenta in jocul nostru. Si asta ,cu toate ca nu am avut bugetul pe care ni l-am fi dorit. Obiectivul in Cupa pentru mine este sa facem o figura cat mai frumoasa. Va fi greu, dar nu plecam cu gandul ca o sa pierdem. Foarte important va fi insa debutul in campionat, eu personal imi fixez un obiectiv de 3 victorii din primele 3 meciuri din campionat”, a mai spus Bogdan Murarescu antrenorul BC Timba.