Opinia Timisoarei

Prima parcare supraetajata din Timisoara, cu aproape 1000 de locuri, se deschide in Ansamblul Openville

TIMISOARA. Prima parcare supraetajată din Timişoara va fi inaugurată vineri, 20 aprilie 2018. Compania IULIUS a investit peste 12,6 milioane de euro în realizarea unei parcări supraetajate ultramoderne, care va deservi Iulius Mall şi ansamblul mixt Openville. Situată în laterala mall-ului, parcarea dispune de 910 locuri, fiind printre cele mai mari de acest tip din ţară.

Noua parcare este configurată cu demisol, parter şi patru etaje, punând la dispoziţie aproximativ 150 de locuri pe fiecare nivel. Parcarea ultramodernă este dotată cu lifturi, tehnologii performante de acces, semnalizare şi detecţie. La intrarea în parcare, două panouri electronice vor afişa numărul de locuri libere disponibile în interior.

Accesul maşinilor în parcare se va realiza prin intermediul a două intrări, ambele din Calea Sever Bocu, de pe banda suplimentară special creată cu acest scop odată cu lucrările de modernizare a arterei.

Ieşirea din parcare va fi posibilă de pe patru niveluri – parter, etajele 1, 2 şi 3 – prin intermediul unei rampe care conduce spre intersecţia străzilor Mitropolit Dr. Vasile Lăzărescu şi Calea Sever Bocu. Din intersecţie, şoferii vor avea posibilitatea fie să meargă spre Calea Aradului, fie să vireze spre dreapta şi să se îndrepte spre sensul giratoriu din zona Bulevardului Antenei.

Din noile spaţii de garare, clienţii vor ajunge foarte uşor în Iulius Mall datorită a două pasarele pietonale, care conectează parcarea supraetajată de mall. Astfel, din parcare se poate ajunge direct în zona hipermarketul-ului Auchan şi în zona locului de joacă pentru copii, din mall.

Prima oră de staţionare în parcarea supraetajată va fi gratuită. Ulterior, tariful va fi de 3 lei/oră pentru intervalul orar 07.00 – 23.00. Pe timp de noapte, între orele 23.00 – 07.00, tariful de staţionare va fi de doar 1 leu/oră.

În continuare, clienţii vor putea parca gratuit în celelalte parcări exterioare amenajate în proximitatea Iulius Mall, semnalizate şi foarte uşor accesibile din principalele artere rutiere din zonă.

 

Exit mobile version