TIMISOARA. S-au nascut aici sau au venit din alte parti, insa si-au pus toata maiestria si priceperea in slujba Timisoarei si a locuitorilor ei si au transformat orasul de-a lungul anilor dintr-o cetate medievala intr-o asezare moderna care a scris pagini insemnate in istoria Europei.
Opiniatimisoarei.ro continua ‘CAMPANIA ‘PRIMARI CU CARE NE MANDRIM’ si va invita sa ii cunoasteti
mai bine pe cei mai reprezentativi edili care au condus capitala Banatului in cei peste 300 de ani de la eliberarea de sub dominatia otomana. Veti afla lucruri inedite despre primari cu viziune si devotament care au iubit nespus Timisoara, care au carmuit-o cu intelepciune, au inzestrat-o, au ingrijit-o si reprezentat-o cu demnitate in fata lumii.
Timp de mai multe saptamani va aratam reusitele unor primari care au condus destinele Timisoarei.
De aceasta data il aducem in fata dumneavoastra pe Coriolan Baran(1896 – 1979), primar cu trei mandate scurte, ce a supravietuit inchisorilor comuniste si a fost si presedintele unui club de fotbal.
Coriolan Baran s-a nascut in 6 februarie 1896 in satul timisean Nerau, intr-o familie de invatatori. Dupa incheierea liceului, tanarul Baran merge la Budapesta, unde se inscrie la Facultatea de Drept. Primul razboi mondial il prinde in Ungaria si ca militar in armata austro-ungara este trimis pe frontul din Italia, alaturi de Regimentul 46 infanterie Szeged.
„Noi am schimbat pe front Regimentul 61 infanterie din Timisoara. Am aflat ca transeele italiene se afla in fata noastra la 15-20 metri. Intre noi este intinsa sarma ghimpata, fixata de suporturi de fier asa-zisa «spaniscne-Reuter», asezati in cruce. O escaladare este cu totul imposibila. In situatia data suntem scutiti de focul artileriei. Transeele fiind in apropiere de 15-20 metri unele fata de altele, tirul artileriei nu poate fi reglat atat de precis ca sa riste fie italienii, fie austriecii sa bombardeze transeele. Gloantele de infanterie nu puteau patrunde prin peretii grosi de piatra ai transeelor. La gurile de foc erau montate placi de otel prin care nu putea trece un glont de pusca„, scria Coriolan Baran in memoriile sale.
Sublocotenentul Baran, stationat pe frontul de la San Martino, dincolo de satul Doberdo, la sud de muntele San Michele, este ranit insa si se intoarce la Budapesta, unde s-a dedicat inchegarii miscarii nationale premergatoare Unirii.
Anul 1918 il gaseste la Sannicolau Mare, unde organizeaza garda nationala si este delegat titular la Adunarea de la Alba Iulia. Baran devine cu timpul un membru important al Partidului National Roman, iar dupa fuziunea dintre acesta si Partidul Taranesc, devine secretar general al Partidului National Taranesc. Pe langa cariera politica, Coriolan Baran publica si articole in „Vointa Banatului”, publicatie infiintata de Sever Bocu.
In anul 1928, Baran este unul dintre membrii fondatori ai clubului de fotbal Ripensia Timisoara, primul club profesionist al tarii, si al carui presedinte avea sa si devina, insa 10 ani mai tarziu. Baran preia functia de presedinte in 1938, dupa ce echipa timisoreana castiga al patrulea sau titlu de campioana si o elimina din Cupa Europei Centrale pe AC Milan.
In luna decembrie a anului 1929, mai exact cu doua zile inainte de Craciun, Coriolan Baran devine primar al Timisoarei, pentru un prim mandat, ce avea sa dureze mai bine de o jumatate de an.
La inceputul mandatului sau muncitorii de la fabrica Turul fac greva in luna martie a anului 1930, si in acelasi timp are loc si un protest la care participa cateva sute de copii cu varste cuprinse intre 7 si 11 ani. Pe langa aceste proteste pe care trebuie sa le gestioneze, Baran continua si el proiectul amenajarii Rosariumului din Parcul Rozelor, inceput pe vremea primarului Domasnean.
La jumatatea lunii mai a anului 1930, pe 18 mai, primarul aduna la Timisoara automobilisti din toata zona de vest a tarii, dar si din vestul Europei, care iau parte la primul concurs international de automobilism din Timisoara.
„De la gara, A.S.R Printul Regent insotit de d-l ministru Bocu va pleca la sediul ‘Automobil Clubului Regal Roman’ din parcul Regata, unde Inaltul oaspe se va intretine cu toti membri clubului, cari vor lua parte la concurs. In ziua de 19 Maiu, dimineata toti membrii clubului, cari vor cul aranjat pentru concursul international de Automobil Club. Locul acesta se gaseste langa satul Chisoda pe soseaua nationala, la punctul kilometric 254. La ora 14 va avea loc cursa de viteza in palier, pe un kilometru din loc calculandu-se vitezele corespunzatoare pentru fiecare trasura in parte. Cursa se face cu o singura incercare. Reincercarea ei nu va fi ingaduita decat in cazul unei pane de cauciuc intamplata in timpul efectuarii probei. Dupa terminarea probei, comisiunea tehnica va stabili vitezele masinei, servindu-se de lista mentionata la art.10 si de eventualele modificari ale conditiunilor. In urma comisiunea va stabili vitezele medii cari vor interveni in calcului coeficientului economic. In ziua de 20 maiu la orele 10 vor incepe plecarile concurentilor in circuit pe triunghiul Sagului in lungime de 9 kilometri, care va trebui parcurs in sensul pozitiv indicat, timp de sase ore…In ziua de 21 maiu dimineata va avea loc concursul de eleganta si confort la ora si locul ce se vor indica din vreme„, se arata intr-un articol din Vestul.
La intrecere s-au inscris 11 masini, iar competitia avea sa fie castigata de Gheorghe Ghica, pilot al unei masini Chrysler. Premiile au fost inmanate de principele Nicolae al Romaniei.
In 31 mai 1930 primarul Baran il primeste la Timisoara pe ambasadorul Frantei la Bucuresti, Gabriel Puaux, acesta fiind ultimul eveniment important al primului sau mandat de numai cateva luni.
In 26 septembrie 1938 revine la Primaria Timisoara pentru un al doilea mandat, si va lucra alaturi de viceprimarii Emil Tieran si Petru Warth. De aceasta data va ramane in scaunul de primar aproape patru luni, insa in acest mandat incepe intocmirea planurilor pentru o linie de troleibuz.
„Pentru sporirea mijloacelor de circulatie si decongestionarea unor puncte de trafic intens ale liniei de tramvai, s-a întocmit în anul 1938 proiectul pentru construirea unei linii de troleibuz, avand la baza material documentar de la firma Brown-Bovery din München, firma care va furniza piesele si materialele necesare constructiei infrastructurii. Pentru aceasta linie s-a stabilit parcursul urmator, format din linie dubla in forma de circuit cu o lungime de 6000 m:
– Gara Domnita Elena – Str. Ion Bratianu (Bd. Gen. Dragalina) – Bd. Regent Buzdugan (Str. Brancoveanu) – Str. Martiru Ciordas (Str. Drubeta) – Str. Coroana de Otel (Str. Independentei) – P-ta Lahovari (P-ta Balcescu) – Bd. Mihai Viteazu – Pod Mitropolit Saguna – Catedrala Ortodoxa Romana – Str. Napoleon (Bd. Carmen Sylva) – Str. I. C. Duca (Bd. Regele Ferdinand) – Gara Domnita Elena„, se arata pe ratt.ro.
Tot spre finele anului, la Uzina de Apa nr.1 a orasului se fac noi modernizari si este pusa in functiune o noua sonda.
„S-a executat si pus in functiune sonda nr. 5, cu filtre tip Randlich, din alama, cu diametrul de 300 mm, la adancimea de 81 m, si cu filtre in lungime de 50 m. Sonda a fost echipata cu o sonda din import cu ax vertical, cu un debit instalat de 1.700 mc/zi, si astfel capacitatea sursei a crescut la 21.500 mc/zi. Odata cu aceasta s-a realizat si o a doua aductiune cu o lungime de 3,5 km„, se rata in volumul „Alimentarea cu apa a Timisoarei„.
In 4 februarie pleaca din functia de primar, locul sau fiind luat de viceprimarul Emil Tieran.
Coriolan Baran nu ramane insa in afara politicii. Este numit subsecretar de stat al Ministerului de Interne in guvernul condus de Miron Cristea, pentru ca mai apoi sa aiba aceeasi functie si in guvernele conduse de Armand Calinescu, Gheorghe Argesanu si Constantin Argetoianu.
Baran avea sa mai revina o data la primarie, la sfarsitul anului 1939, cand in 22 decembrie este numit din nou primar, de aceasta data pentru cel mai lung mandat din cele trei ale sale.
In acest mandat Baran are parte de o noua provocare. La finalul lunii martie a anului 1940, o vijelie puternica loveste Timisoara, iar pagubele sunt insemnate.
„A fost un adevarat potop, scriau ziarele din acel timp. Pe 4 mai 1938, din cauza precipitatilor bogate, mai multe localitati din judetul Timis-Torontal se vor confrunta cu furia apelor revarsate. Timisoara si Valcaniul vor fi afectate in 28 martie 1940 de o puternica vijelie, insotita de piatra„, se arata pe poezie.ro.
Sfarsitul lunii august si inceputul lunii septembrie aduc proteste violente in Timisoara condusa de Baran. Totul incepe in ultima zi a lui august.
„Vestea ‘Dictatului de la Viena’, prin care Romaniei i se rapeste partea de nord a Transilvaniei, 43492 km si 2.677.000 de locuitori, din care 50,2% romani, bulverseaza locuitorii judetului„, se arata in volumul „Din cronologia judetului Timis„.
In capitala Banatului incep proteste violente, in 2 si 3 septembrie fara ca municipalitatea sa intervina.
„Timisorenii ies in strada si, adunati in jurul statuii Lupoaicei, darul Romei, isi manifesta durerea si revolta fata de cei care au tradat Romania… (In 3 septembrie) La Timisoara are loc o manifestatie impotriva Germaniei si Italiei. Manifestantii sparg geamurile consulatelor locale ale celor doua tari. Armata trimisa sa supravegheze manifestatia se solidarizeaza cu protestatarii„, se arata in acelasi volum.
In data de 7 septembrie, trenul care ii transporta pe fostul rege Carol al II-lea si pe iubita sa Elena Wolf-Lupescu trece prin gara Timisoara, insa primarul Baran nu se intalneste cu suveranul care abdicase. Pe fostul rege il astepta in gara o ambuscada pusa la cale de legionari.
„Cand am început sa intram in gara Timisoara, pe marginea caii ferate, pe o parte si pe alta soldati, din 50 in 50 de metri, jandarmi probabil, cu arma in prezentare, probabil ca stiau ca trece trenul regal. Ei, cand am vazut si soldatii astia ai armatei cu arma in prezentare, mi-am zis ca nu se va întampla nimic. Trenul a inceput sa micsoreze viteza. Ne apropiam de peronul garii. Eu, foarte atent sa vad ce se intampla pe peron. Peronul pustiu. Nimeni! Imi zic: “Ei, s-au speriat. Trenul si-a micsorat viteza, din ce in ce, din ce in ce… asa cum face trenul cand opreste in statie. In momentul cand locomotivele au ajuns in dreptul peronului, noi eram al saptelea vagon, usile garii s-au dat in laturi, si pe peron au navalit – poate ca aprecierea mea sa nu fie adevarata! – circa 300 de legionari in camasi verzi. In momentul acela, trenul mergea cu 5-6 km/ora. Cand urma oprirea trenului, in momentul acela am simtit ca mecanicii au dat din nou viteza trenului si trenul a inceput sa-si mareasca viteza. In momentul acela am auzit strigand pe cineva de pe peron: “Legionari, foc!” Cativa au incercat sa se agate de locomotiva. De pe locomotiva am auzit primele rafale de pusca mitraliera, iar pe zidul garii Timisoara, am vazut snopurile [de gloante ale] pustii mitraliera de pe locomotiva, pe deasupra legionarilor… A durat secunde trecerea trenului prin gara. Legionarii au ramas in urma. Trenul si-a marit viteza. La trecerea prin Jimbolia n-am mai oprit. Am vazut oamenii din gara uitandu-se la tren. N-am oprit nici la granita. Am oprit numai in statia Velika Kikinda, prima gara din Iugoslavia. Aici m-am dat jos, m-am uitat: trenul era jalnic! Eu va pot spune ca numai in unul din geamurile vagonului regal am numarat 18 gauri de pistol„, povestea generalul Gheorghe Teodorescu intr-un interviu dat Radiodifuziunii Romane.
La inceputul lunii octombrie a anului 1940, prin decretul numarul 3372, Coriolan Baran este schimbat din functia de primar al Timisoarei si in locul sau este numit Ilie Radu.
Baran ramane la Timisoara, iar intre 1941 si 1946 este numit director al Bancii Comerciale Timisoara. Patru ani mai tarziu Baran este arestat de autoritatile comuniste, alaturi de Sever Bocu, Dimitrie Nistor si Aurel Baciu, in ceea ce in istorie a ramas drept „Noaptea demnitarilor”. In ciuda faptului ca in favoarea sa depun marturii mai multi muncitori din fabricile banatene, Baran este arestat si trimis in inchisoare. Avea sa fie inchis la Bucuresti, Aiud si Sighet, si dintre cei 4 a fost singurul care a iesit in viata din inchisoare, in 1956.
„La Sighet a stat o perioada in celula nr. 22, de unde a putut discuta prin perete „vreme îndelungata” cu Giurescu, folosind alfabetul batailor in zid. Conform acestui alfabet, litera „a” era marcata printr-o lovitura, litera „b” prin doua lovituri etc., pana la litera „z”, care trebuia consemnata prin 25 de lovituri, fapt care facea ca o asemenea „conversatie” sa dureze foarte mult. Dupa cum a mentionat acelasi istoric, la 29 septembrie 1954 Coriolan Baran a fost mutat in celula nr. 13, unde se aflau mai multi detinuti, fiind folositi la pompa care aproviziona inchisoarea cu apa. Dupa cum nota celalalt martor folosit de noi, parintele Alexandru Ratiu, aceasta era una „aspiratoare-respingatoare tip 1848, care trebuia sa umple un bazin de 1.500 litri, de doua ori pe zi.”Deci activitatea desfasurata acolo era una extrem de chinuitoare„, scrie istoriabanatului.wordpress.com.
Dupa iesirea din inchisoare, Coriolan Baran a revenit la Timisoara, unde a murit in 2 iunie 1979, la varsta de 83 de ani.
Primarul Coriolan Baran are si o strada in Timisoara care ii poarta numele, in urma unei hotarari de Consiliu Local emisa in 1993. Strada Coriolan Baran are doar 338 de metri si face legatura intre strada Romulus si Ciprian Porumbescu.
Campania opiniatimisoarei.ro ‘Primari cu care ne mandrim’ continua saptamana viitoare cand va vom prezenta istoria unui alt edil marcant, ce a slujit cu credinta si devotament Timisoara.