Opinia Timisoarei

Strazile din Timisoara vor fi maturate si spalate de o firma nou-nouta. Nu va fi in subordinea celor de la Drumuri Municipale

TIMISOARA. Dupa ce anuntase că vrea să preia pe cont propriu curătenia stradală și să o încredințeze unei firme în subordinea SDM (Drumuri Municipale), conducerea Primariei Timisoara s-a răzgândit. Asta și după ce consilierii locali Roxana Iliescu (PSD) și Dan Diaconu (PNL) i-au atras atenția primarului Dominic Fritz că delegarea serviciului în acest fel ar putea fi și ilegală, și nefezabilă.

CITESTE SI: S-a surpat pamantul pe liniile de cale ferata la Pasajul Solventul din Timisoara, din cauza impingerii chesonului. Trenuri afectate. FOTO

Conducerea primăriei a cerut marți votul Consiliului Local pentru înființarea unei noi societăți care să se ocupe de salubrizarea orasului, odată cu expirarea contractului cu firma Brantner care asigură curătenia încă din 2019.

Consilierii au decis în ultima ședință înființarea societății Salubrizare Timișoara SRL, cu asociat unic CLT, care va avea ca activitate principală colectarea deșeurilor nepericuloase, dar se va ocupa printre altele și de fabricarea materialelor plastice în forme primare, comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor, transporturi rutiere de mărfuri sau depozitări.

Capitalul firmei va fi de 35.400.000 lei, iar societatea si se va putea transforma, în urma hotărârii Adunării Generale, în orice altă formă juridică prevăzută de lege.

In Consiliul de Administratie al noii societati au fost propusi de catre USR: Denis Ianăș (consultant in asigurari cu master in administrarea afacerilor) și Daniela Ciocan (contabil sef la o companie privata si specialist in audituri). PNL l-a propus pe Ovidiu Găină (director de vânzări la o firmă de echipamente și utilaje tehnice).  Acestora li se alătură consilierii locali Rodica Militaru (USR) și Lorenzo Barabas (PNL).

Firma nu va cumpăra, deocamdată, utilajele de care are nevoie, ci le va închiria.

Mai multe despre viitoarea firmă de salubrizare de la Timișoara puteți citi AICI.

Va reamintim, în prezent de curățenia stradală în Timișoara se ocupă firma Brantner Servicii Ecoogice, însă contractul cu această firmă se încheie la jumătatea lunii martie.

Primăria Timișoara a mai încredințat în trecut servicii complet diferite și altei societăți din subordine, respectiv a pus Horticultura să se ocupe de întreținerea cimitirelor Sagului și Rusu Sirianu, iar instanța a stabilit că acest lucru a fost ilegal.

Exit mobile version