TIMISOARA. Cladirile Spitalului Militar, dar si terenurile pe care se afla acestea apartin Primariei Timisoara. Nimeni nu stia despre faptul ca acestea se afla in patrimoniul Primariei, a anuntat, vineri, primarul Nicolae Robu.
Potrivit primarului, s-au descoperit 8.600 de „elemente de patrimoniu” care erau ale nimanui. Printre ele se afla si cladirile Spitalului Militar, dar si terenul. Culmea, conducerea Primariei Timisoara dorea sa plateasca chirie pentru un spatiu din Spitalul Militar catre Ministerul Apararii.
„Am descoperit ca Spitalul Militar, de fapt, e unul dintre multele lucruri despre care Primaria Timisoara nu a stiut ca e al ei. Continuand actiunea de identificare a patrimoniului municipiului Timisoara si luare in inventar, am constatat ca Spitalul Militar, terenul si cladirile, de fapt, apartin municipiului Timisoara”, a declarat primarul Nicolae Robu.
Edilul sef al orasului nu stie din ce perioada se afla acestea in patrimoniul Primariei Timisoara.
„Sunt 8.600 de pozitii pe care le-am identificat, elemente de patrimoniu care, de fapt, sunt ale municipiului Timisoara si nu se stia. Eu am cerut Directei Patrimoniu sa verifice mai multe terenuri si cladiri care stiam ca apartin sau cel putin ca sunt utilizate de Ministerul Apararii. Astazi mi s-a adus la cunostinta ca printre altele terenul si cladirile de pe strada Marasesti, respectiv Gheorghe Lazar, sunt ale noastre”, a explicat Robu.
Culmea, Primaria Timisoarei voia sa mute intr-un spatiu al Spitalului Militar Clinica de Dermatologie de pe strada Marasesti, pentru ca acolo sa faca un Centru Consular. Pentru asta urma sa plateasca chirie catre Ministerul Apararii Nationale. Primarul a trimis chiar si un memoriu catre ministrul Mircea Dusa, care s-a aratat deschis.
Ani de zile, Spitalul Militar a functionat acolo si nu se stia ca apartine, in fond, Primariei Timisoara. Primarul Nicolae Robu spune insa ca nu va cere chiria de la Ministerul Apararii, in subordinea caruia se afla Spitalul Militar.
Totusi, acolo se va muta si Clinica de Dermatologie, pentru ca exista cateva spatii goale care nu sunt folosite si s-ar prea pentru mutarea clinicii.
„O sa coexistam, este o institutie de interes public, un spital. Dorim ca Spitalul Militar sa poata functiona in continuare in cele mai bune conditii. Nu vom percepe chirie, e vorba de Spitalul Militar. Nu am de gand sa recuperez bani, nu ma preocupa trecutul”, a conchis Robu.
Solutia ar fi una temporara, considera parlamentarul PNL, Horia Cristian, fost director al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Timis, pentru ca Timisoara are nevoie de un Spital Municipal modern.
„Este o solutie temporara, pentru ca in mod sigur Timisoara are nevoie de un Spital Municipal. Exista foarte multe sectii care functioneaza in mijlocul orasului ori in legea constructiilor, in PUG, spitalele se amplaseaza in zone cu destinatie speciala: Torontalului, Aradului si zona unde e Spitalul Judetean”, a precizat Horia Cristian.