TIMISOARA. Garda de Mediu a incheiat controalele demarate in urma cu o saptamana in parcurile din Timisoara, la solicitarea prefectului de Timis, si a amendat administratia Fritz.
Mihai Ritivoiu, prefectul de Timis, spune ca sanctiunea este de 10.000 de lei si a fost aplicata dupa ce comisarii au gasit iarba netunsa si ambrozie pe mai multe parcele apartinand Parcului Civic din zona centrala.
„Garda de Mediu a dat o amenda de 10.000 de lei Primariei Timisoara pentru ca nu a curatat iarba intr-un parc, dar scopul nostru nu este sa plimbam banii dintr-o institutie in alta, iar acest lucru l-am spus inca de la inceput, cand am recomandat sa se faca controale. Din punctul meu de vedere, obiectivul a fost atins pentru ca a inceput sa se taie iarba prin parcuri, chiar daca in unele zone nu a fost si curatata„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, prefectul de Timis, Mihai Ritivoiu.
„Asa cum rezulta din constatarile efectuate in teren, la data controlului, cele doua parcele din Parcul Cetatii (Parcul Civic), prima parcela, unde se afla bustul lui I.C. Bratianu, si parcela 2, din spatele magazinului Bega, nu sunt intretinute: iarba nu este cosita, ambrozia este crescuta, cosurile din interiorul parcului sunt pline cu deseuri menajere rezultate de la populatie, din unele cosuri deseurile sunt revarsate pe aleile pietonale, si aleile nu sunt maturate, fapt pentru care GNMCJ Timis a aplicat o sanctiune contraventionala, amenda in valoare de 10.000 de lei, conform art.23 al 1 din Legea 24/2007 pentru incalcarea obligatiei legale conform art. 5 lit. f de „a asigura mentinerea curateniei si intretinerea spatiilor verzi” de pe raza UAT Timisoara„, se arata in raportul comisarilor Garzii de Mediu Timis.
Primaria Timisoara a primit si un termen pana la care trebuie sa curete iarba de pe parcelele indicate de comisarii Garzii de Mediu. Astfel, balariile trebuie sa dispara pana in 1 iulie.
Va reamintim, in 4 mai prefectul de Timis Mihai Ritivoiu a dat un termen de o luna administratiei Fritz sa tunda iarba din parcuri, insa firmele care se ocupa de acest lucru n-au fost in stare sa curete vegetatia lasata sa creasca in voie.
Astfel, reprezentantul Guvernului in teritoriu a dispus un control al Garzii de Mediu si Directiei Agricole.
Primaria Timisoara a mai fost amendata in ultimele luni tot de Garda de Mediu pentru locuri de joaca neintretinute, care puneau copiii in pericol, dar si pentru mizeria de pe strazi si din toaletele de pe malurile Begai. In total, aproape 300.000 de lei.
Pareri
Este nominală sau este pe „adresa noastra”, a cetățenilor?
Logic ca tot noi prostii platim oalele sparte de idiotul asta care nu intelege nimica
Mare gresala domnule prefect!
Peste tot in lume VERZII vor sa se reantoarca la natura,( la originile ancestrale )sa elimine orice progres l-a facut omenirea ….
USR istii sant VERZI Romaniei si aplica PAS cu PAS politica Neoprogresistilor.
Felicitari domnule Fritz! Asteptam gazonul rustic de Banat.
Parcul Civic este oficial santier, firma care il amenajeaza nu l-a predat beneficiarului care nu are voie sa se atinga de el. Adica abia asteapta constructorii un motiv, sa spuna ca Primaria a tuns iarba si le-a stricat lor amenjarile. Ca sa mai aiba motive de amanari.
Mars mah, userist fara minte (scuzati pleonasmul) dar restul orasului in fras???? Pe ala nu-l vezi, caricatura de postac ce esti??? Arata Timisoara ca un cacat de cand sunt progresistii tai incompetenti la putere, niste abonati la ciolan fara creier pus pe jaf si fara nicio traba cu admiistratia. Fritz ar trebui amendat zilnic pentru dezastrul in care ne zbatem de canfd e el primar. Primim amenzi peste amenzi, pentru ca el si gasca lui de retardati habar nu au ce trebuie sa faca. Astia vor pleca in suturi din timisoara in curand, ca nu-i mai rabda populatia de incapabili si mincinosi ce sunt
Hahahahaha, eu l-as intreba pe prostul de primar de ce dracu nu-i gata parcu ala. Donimic, nu esti tu primar de aproape doi ani? Te doare-n bascheti si ca nu-i terminat parcul, dupa ce ti-a dat si guvernul bani pentru el, cersetor incompetent ce esti, si nici fantana aia cu pesti, babaiatule, SUNTETI VARZA VOI USR-istilor … in afara de circ pe facebook sunteti nada, nula, zero, cacati in ploaie
De ce nu ia amenda penalu ala de primar, amenda tot din banii nostri este platita.
Ba , voi va da ți seama ca acesti oameni ne conduc pe noi??? Deci zilele astea ma plimbam prin parcuri, centru , deci mizerie, iarba netunsa, oamenii strazi dormind pe sub copaci, capitala culturala, ba dati va deminisa oameni buni dacă nu va pricepeti chiar la aceste lucrui atât de simple, ce sa zic de proiecte ca acolo falimentati, va pricepeti la agenda LGBTqvs atat in rest nimic
Până nu va fi amendată persoana responsabilă din primărie nu primăria, nimic nu se va schimba.
oare RObu de ce n-a terminat parcul ala nenorocit?….pavajul arata ca in evul mediu,desi e nou…ROBU, nu mai ajungi in veci primar!!!…si nici PNL_ul nu va mai primi voturi
Inca o dovada clara cum acest partid USR+ a fost special infintat sa sifoneze banii publici din România.
Acest USR+ sa bazat pe faptul ca numărul prostilor pe glob este cu mult fata de oamenilor inteligenți și care nu sunt asa de ușor prostiți.
PNL= PSD = hoție , instituții capusate politic. In 30 de ani au furat și au pus toate progeniturile la conducerea. Usr nu e perfect ,dar e de 1000 de ori mai bun decât ce era înainte ( hoție și sărăcie) gardul vopsit și înăuntru leopardul. PNL = PSD = hoție
Dacă suntem capitală culturală interesează pe cineva cum arată bd Take Ionescu, după ce au fost schimbate conductele de gaz metan? Sunt porțiuni unde gardul viu a fost distrus, porțiuni unde gardul viu este uscat, câțiva pomi uscați . Tomberoanele după golire sunt lăsate pe spațiul verde în locuri unde pot fi lăsate la marginea trotuarului. La fel sunt locuri unde nu este spațiu verde. Aș înțelege dacă am fi la marginea orașului,dar nu suntem. Sper ca cineva să citească.
In Timisoara, nimic nou sub soare avand in vedere ca fosta fabrica de autoturisme (acum proprietate privata) arata ca dupa razboi, (mizerie , gunoi , balarii )si alte resturi din constructii ce au fost depozitate in aceasta zona , desi in proximitatea acestei foste fabrici , recent a aparut un centru comercial ce desface produse teseturi, haine, bunuri agroalimentare, retaurante.
In aceasta ordine de idei, va rog sa constatati faptul ca aproape toate bazele sportive de pe Bega, sunt pline cu resturi de haine, peturi, sticle, resturi menajere .Pentru ca pana in prezent nu s-a facut nimic pentru remedierea acestor zone precizate, imi exprim speranta legitima ca poate de acum ,fie autoritatile locale sau centrale sa dispuna masuri de verificare si control a celor sesizate.