TIMISOARA. Prefectul de Timis a cerut verificari in teren ale inspectorilor de Mediu, dupa ce mai multi timisoreni s-au plans ca primaria incalca legea si taie copaci fara aprobare ca sa largeasca strazile din centru.
Reprezentantii Agentiei de Mediu Timis au facut controale pe strazile Martin Luther, b-dul Bratianu, pe Michelangelo si 20 Decembrie (fosta Savinesti) si au intocmit un raport in care anunta ca aplica Primariei Timisoara doua amenzi, una de 40.000 de lei si o alta de 10.000 de lei.
Sanctiunile sunt pentru desfiintarea spatiilor verzi aflate de-a lungul strazilor carora li se adauga o banda auto in aceste zile. Cei de la Mediu sustin ca aceste interventii s-au facut fara aprobarea lor si fara un aviz in acest sens. Reprezentantii municipalitatii au fost doar trasi de urechi pentru taierea unui copac pe strada 20 Decembrie, in dreptul liceului Ungureanu.
„Garda de Mediu a sanctionat cu avertisment Primaria Timisoara pentru taierea exemplarului de Otetar, fara avizul APM Timis, si cu amenda contraventionala in valoare de 40.000 de lei pentru reducerea suprafetelor de spatii verzi, si 10.000 de lei, pentru executarea de lucrari in spatii verzi fara consultarea autoritatilor competente pentru protectia Mediului judetene/locale. Mentionam ca UAT Timisoara nu a dat curs invitatiei comisarilor Garzii de Mediu Timis de a se prezenta la sediul institutiei in data de 2.09. Reprezentantul legal sau o alta persoana imputernicita, cu toate documentele solicitate in vederea finalizarii actiunii de control, acestia rezumandu-se a transmite printr-un curier, in data de 3.09, o adresa si cateva documente/planse, drept pentru care actul de control a fost incheiat in lipsa reprezentantului legal„, se arata in raportul comisarilor de Mediu.
Va reamintim, un arbore inalt care se afla pe trotuarul din fata unei case de pe strada Michelangelor a fost pus la pamant saptamanile trecute, iar in apropierea sa a fost deja amenajat spatiul pentru o statie.
Pe strada Proclamatia de la Timisoara muncitorii au indepartat spatiul verde din apropierea trotuarului.
Alti copaci au fost retezati in zona sensului giratoriu de la Punctele Cardinale, odata cu reconfigurarea intregii intersectii, dar si a largirii strazii Martin Luther.
Cireasa de pe tort a fost insa retezarea unui arbore Cenuser de pe strada 20 decembrie 1989 (fosta Savinesti). Din copacul care se afla pe trotuarul ce trece pe langa Liceul Electromotor a mai ramas doar buturuga si radacinile care se intind si pe sub trotuar.
Reprezentantii municipalitatii au motivat ca acesta a trebuit taiat pentru ca se afla deasupra unei conducte de gaz.
Sursa foto: Facebook.com
Primarul Nicolae Robu a sustinut in mai multe randuri ca nu poate moderniza zona centrala fara sa sacrifice spatii verzi si a precizat ca municipalitatea planteaza de 10 ori mai multi copaci decat taie.