TIMISOARA. Oferta de vanzare catre Primaria Timisoara din partea proprietarului fostei Clinici de Oncologie de pe bulevardul Mihai Viteazu nr. 26. Imobilul vechi de peste 100 de ani, castigat in instanta in urma unui proces de retrocedare, a fost restituit de municipalitate, in 2006, clanului de romi al lui Visinel Stanca, pentru ca mai apoi, in documente sa figureze drept proprietar o timisoreanca stabilita in Austria, in fapt fiica sotiei acestuia.
Dupa mai multe scandaluri legate de pretul chiriei si presiuni, la finele anului 2012, dupa ce romii au cerut evacuarea imobilului, Primaria muta bolnavii intr-un fost internat de pe strada Victor Babes.
In toamna anului 2013, Visinel Stanca a incercat, fara succes, sa vanda primariei cladirea. Dupa ce intitial ceruse 3 milioane si jumatate de euro, a redus substantial pretul, la 630.000 de euro. Insa, tot degeaba.
Acum, cladirea, aflata pe Lista Monumentelor Istorice, este scoasa din nou la vanzare, la alt pret, iar un anume Betuker Ragner Zoltan, ce pare sa fie noul proprietar, a trimis o instiintare municipalitatii pentru a vedea daca aceasta isi exercita sau nu dreptul de preemtiune.
Proprietarul cere 850.000 de euro pe imobilul cu un etaj, avand aproximativ 700 mp. Acesta insa necesita reparatii serioase la acoperis si la fatada, precum si o multime de alte lucrari la nivelul tamplariei ferestrelor, dar si la poarta de acces.
In plus, este necesara asanarea instalatiilor ce paraziteaza fatada, cabluri de electricitate si de date.
Directia Judeteana pentru Cultura Timis a anuntat ca nu este interesata sa cumpere cladirea de pe Mihai Viteazu, iar cei de la Biroul Locuinte din cadrul Directiei Cladiri, Terenuri si Dotari Diverse au stabilit zilele trecute ca aceasta nu prezinta interes pentru domeniul public/privat al Municipiului Timisoara.
Acelasi raspuns l-au dat pe rand si Biroul Scoli, Spitale, precum si Biroul Sport, Cultura.
In aceste conditii, Primaria a intocmit un proiect de hotarare pe care sa-l supuna aprobarii consilierilor locali si prin care sa anunte ca nu isi va exercita dreptul de preemtiune in privinta cumpararii imobilului la pretul de 850.000 de euro.
UPDATE: In plenul din 1 martie, consilierii locali si-au dat acordul pentru neexercitarea dreptului de preemtiune in cazul fostei Clinici de Oncologie, astfel ca Primaria nu va cumpara imobilul de pe Mihai Viteazu nr 26.