Opinia Timisoarei

Primaria Timisoara vrea in proprietate o buna bucata din Padurea Verde. Ce s-ar putea amenaja

TIMISOARA. Padurea Verde nu se afla in proprietatea Primariei Timisoara. Acesta este, poate, si unul dintre motivele pentru care in acest loc nu sunt amenajari.

CITESTE SI: In prima zi avertisment, in a doua direct amenda. Masuri drastice pe Calea Martirilor din Timisoara 

Padurea Verde este acum in proprietatea Romsilva si este administrata de Directia Silvica. Primaria Timisoara are la randu-i cateva sute de hectare de padure in proprietate in zona de est a judetului.

Primarul Nicolae Robu a spus ca este dispus si chiar a incercat, la un moment dat, la inceputul primului sau mandat, sa faca un schimb de paduri cu Romsilva, iar aceasta initiativa a avut-o si predecesorul sau Gheorghe Ciuhandu.

Padurea Verde nu e a primariei, e a statului roman prin Romsilva. Avem paduri in judet si nu avem nevoie de ele. Am facut o propunere catre Romsilva sa facem un schimb, noi sa dam acele paduri catre Romsilva, pentru ca nu sunt de interes pentru noi, si Romsilva sa ne cedeze o suprafata echivalenta din Padurea Verde„, a declarat Nicolae Robu.

CITESTE SI: Trecerea de pietoni din Piata Marasti ramane anulata. Ce alte zebre vor fi desfiintate in Timisoara 

Edilul a explicat ca in momentul in care a solicitat Romsilva sa faca schimb de paduri, legea prevedea ca administratia locala sa dea, in cazul unui astfel de schimb, de cinci ori mai mult. Intre timp, mecanismul s-a modificat, iar acum se poate face un schimb mai avantajos.

Primaria Timisoara are in administrate acum, 50,5 hectare din Padurea Verde, plus alte 6,5 hectare pe care se intinde Gradina Zoologica.

In urma cu aproape 10 ani, Primaria Timisoara a negociat cu Romsilva pentru obtinerea mai multor hectare de padure, la marginea orasului, dar in zadar.

Inca din perioada interbelica, Primaria Timisoara detine padurea de la Ocolul Silvic Lugoj. In urma cu cativa ani,  fostul viceprimar Traian Stoia dezvaluia ca acolo municipalitate detine 682 de hectare, Romsilva are 680 de hectare periurbane, iar schimbul ar fi echitabil.

In cazul in care Paudrea Verde ar intra in patrimoniul Primariei Timisoara, zona ar putea fi transformata intr-un loc de promenada in care timisorenii sa iasa la final de saptamana sa-si incarce bateriile la aer curat si verdeata.

 

 

 

 

Exit mobile version