TIMISOARA. Dupa ce da 4 milioane de lei la echipa de fotbal ACS Poli Timisoara, primarul Nicolae Robu pune piciorul in prag si taie finantarea altor structuri sportive. Desi avem 2 echipe de baschet in prima liga, edilul Timisoarei finanteaza una singura, si anume pe aceea la care Consiliul Local Timisoara este actionar.
Atat el, cat si consilierii locali ai USL au refuzat alocarea unei sume de 200.000 de lei pentru echipa Baschet Club Timba, echipa care pana acum s-a finantat din fonduri private. In schimb, vor sa aloce 1 milion de lei pentru Baschet Club Timisoara.
„Noi suntem, in momentul de fata, asociati la unele structuri: suntem asociati la o structura de fotbal, suntem asociati la o structura de baschet. Avem obligatia sa sustinem acele echipe care ne apartin. Nu cred ca trebuie luati bani publici de la echipa publica si dat la cineva care are echipa privata. Noi putem premia. Daca echipa privata reuseste sa se situeze pe locul I, pe locul II, pe locul III, noi putem veni cu premiere la final de campionat”, a declarat Nicolae Robu in cadrul sedintei de marti a Consiliului Local.
Primarul e decis sa dea bani din bugetul local doar cate unei singure echipe pe fiecare ramura sportiva. Aceasta desi avem mai multe echipe din aceeasi ramura in prima liga.
„Nu cred ca isi poate permite un buget public local ca cel al Timisoarei sa finanteze mai multe echipe pentru acelasi jos, ar insemna o contradictie de logica. Avem doua echipe de baschet in Timisoara, ambele onorabile. Una este echipa unei asocieri la care un membru este chiar consiliul local. Atunci isi poate permite consiliul local sa dea din bani pe care ii poate aloca pentru baschet doar o parte pentru propria echipa si o parte celeilalte echipe care joaca la concurenta in aceeasi divizie? Incurajam atunci performanta?”, a mai afirmat Robu.
In plenul de marti, alesii au dezbatut, cu mai multe controverse, un proiect prin care sa aloce bani pentru sustinerea mai multor echipe de rugby, baschet masculin si feminin, fotbal feminin si altele. Fostul viceprimar Adrian Orza a depus un amendament pentru a aloca echipei BC Timba suma de 200.000 de lei, insa acesta a picat la vot. Amendamentul a iscat mai multe controverse in sedinta ordinara. Nicolae Robu le-a explicat alesilor ca daca ar sprijini echipa de baschet Timba, ar insemna ca „se sustine concurenta in mod neloial”.
„Cu ani in urma, echipa de baschet pe care o numim acum a noastra era privata, Elba a venit si a spus ca nu mai are bani sa o sustina si s-a creat un parteneriat pentru a o sustine, iar intre timp s-a ajuns la concluzia ca este nevoie de o asociere. Cred ca e un fapt de cinste ca in Timisoara avem 2 echipe de baschet in prima liga, una construita pe fonduri private. Nu ar trebui sa ne gandim ca cele doua se incurca, ci se sprijina una pe alta”, a afirmat Orza in plen. Mai mult, fostul viceprimar, un sustinator al baschetului, considera ca decizia luata de Robu incurajeaza, de fapt, investitorii privati sa nu se mai implice in sustinerea sportului timisorean.
„Eu vreau sa atragem privati, dar inspre a disipa resursele Timisoarei si a concentra aceste resurse, optez pentru a doua varianta”, a adaugat Robu.
Orza nu s-a lasat si i-a spus primarului ca oricum Consiliul Local sustine cluburi sportive doar ca sa existe. „E absurd sa gandim dupa principiul sa nu mai sustinem pe nimeni ca sa avem numai noi performanta, ceilalti pot sa moara”, i-a replicat fostul viceprimar, actual consilier local.
Proiectul de hotarare a picat insa la vot, urmand sa fie reluat in luna august. Pe de alta parte, alesii municipali au aprobat alocarea unei sume de 1.075.000 de lei pentru Asociatia Baschet Club Timisoara, pentru cel de-al doilea semestru al acestui an. In primul semestru, BC Timisoara a primit inca 1 milion de lei. Echipa este condusa de Leontin De Maio, membru al PNL Timis. BC Timba, echipa condusa de Sebastian Raducanu, printre altele si membru al PSD Timis, nu a mai primit niciun leu dupa ce amendamentul propus de Orza a picat la vot.
Managerul clubului, Sebastian Raducanu, este de parere ca prin decizia luata, consilierii locali nu incurajeaza deloc performanta sportiva in Timisoara.
„Pe echipamentul nostru de joc scrie Timisoara, noi am facut cinste orasului oriunde am fost si vom face in continuare. Noi am facut performanta si suntem printre putinii care am reusit sa atragem fonduri private in sport. Din momentul acesta va fi foarte greu sa mai atragem pe cineva daca nu exista un sprijin si din partea Primariei Timisoara. Imi pare foarte rau ca a cazut proiectul, pentru ca nu au nicio vina restul echipelor pentru ceea ce se intampla in cazul nostru. Nu stiu ce vom face mai departe, va trebui sa regandim pozitia clubului nostru”, a spus Raducanu.
Proiectul in ansamblu va fi reluat la vot in luna august.