Pana la respectiva intalnire, Ciuhandu i-a trimis lui Sandu o scrisoare in care-i cere lamuriri cu privire neacordarea licentei pentru echipa fanion a orasului de pe Bega.
„Am aflat cu tristete si consternare decizia Comisiei de Apel a Sistemului National de Licentiere a Cluburilor prin care echipei de fotbal FC Timisoara SA nu i-a fost acordata licenta pentru sezonul 2011-2012. Aceasta decizie este cu atat mai suprinzatoare cu cat Comisia pentru Acordarea Licentei Cluburilor acordase initial licenta pentru echipa Timisoarei.
Cu siguranta sunteti informat despre efortul constant si sustinut al autoritatilor locale din Timisoara de sustinere a fobalului, respectiv a echipei de fotbal FC Timisoara. Cunoasteti faptul ca echipa Timisoarei este una care a construit un proiect pe termen lung, jucatorii ei facand cinste echipei nationale a Romaniei, publicul Timisoarei este unul dintre cele mai civilizate si mai numeroase din intreaga tara, iar stadionul Timisoarei este unul dintre cele mai moderne care pot sa gazduiasca meciuri de Champions League. Mai mult decat atat, in acest an clubul nostru de suflet aniverseaza 90 de ani de la infiintare.
Toate performantele reusite de echipa noastra in ultimii ani justifica faptul ca aceasta aniversare nu poate fi umbrita de o decizie discutabila a unei comisii, decizie in contradictoriu cu cea a unei alte comisii. Acesta este motivul, domnule presedinte, pentru care va solicitam o intrevedere la Bucuresti, la sediul Federatiei Romane de Fotbal, in cursul saptamanii viitoare, pentru a discuta situatia reala e clubului FC Timisoara si pentru a gasi solutiile necesare pentru deblocarea acestei situatii in care vicecampioana Romaniei, unul dintre cluburile cu cea mai mare traditie si echipa cu unul dintre cele mai valoroase loturi de jucatori, risca sa fie distrus prin interdictia de participare in cupele europene si retrogradarea intr-o liga inferioara, pe baza unei decizii discutabile”, se arata in scrisoarea trimisa catre FRF.