Dupa 21 de ani de la Revolutie, chiar in decembrie, luna in care la Timisoara oamenii si-au dat viata, printre altele, si pentru libertatea presei, am trait sa o vedem si pe asta: primarul Ciuhandu cenzureaza presa!
Iata despre ce este vorba:
Am solicitat, oficial, primariei Timisoara aprobare pentru a distribui in mai multe locuri din oras publicatia Opinia Timisoarei. Cererea a fost repartizata spre analiza Comisiei de Ordine Publica, al carei presedinte este chiar primarul Gheorghe Ciuhandu. Comisia a dat avizat negativ cererii noastre, fara sa justifice in vreun fel aceata decizie…
Prin adresa prin care suntem instiintati ca cererea nu a fost aprobata, suntem indrumati sa ne adresam, pentru mai multe detalii, Serviciului Publicitate si Comert din cadrul Primariei. Am facut acest lucru, insa singurul raspuns pe care l-am primit de la o anumita doamna Gherman, sefa mentionatului Serviciu, a fost ca: „Eu nu am ce detalii sa va dau. Eu sunt doar un pion. Primarul Ciuhandu a hotarat in acest fel. Nu depinde de mine. Degeaba v-au indrumat sa va dau eu explicatii, pentru ca nu trebuia sa faca asta”.
Pentru ca primarul Ciuhandu nu a raspuns la telefon, am incercat sa obtinem o explicatie oficiala de la unul dintre viceprimari si, mai apoi, de la ceilalti membri ai Comisiei…
Ciprian Voin: ”Am facut o cerere la comisa de ordine publica sa imi aprobe distributia ziarului pe domeniul public in mai multe locatii si am primit aviz negativ, dar fara nicio explciatie. De la cine pot sa aflu si eu o explicatie pentru acest raspuns negativ?
Adrian Orza: Eu nu fac parte din comisia aia. Nu stiu ce sa iti zic.
CV: In respectivul raspuns, scrie ca trebuie sa ma adresez Serviciului Publicitate si Comert. Am vorbit cu doamna Gherman, sefa serviciului, si mi-a raspuns ca dumneai e doar un pion si ca asa a decis primarul…
AO: Eu nu stiu. E o comisie acolo, cu politia, cu politia comunitara, circulatie, rutiera, mediu… Eu nu stiu ce a decis aceasta comisie pentru ca nu particip la ea.
CV: Si puteti sa aflati ce s-a intamplat? Sa imi spuneti si mie? Poate am gresit noi cu ceva… Sau pur si simplu nu vrea cineva sa ne lase sa distribuim acest ziar in Timisoara.
AO: Eu nu stiu ce ai cerut…
CV: Pai am cerut aprobare sa fac sampling in mai multe locatii din oras…
AO: Unde?
CV: In mai multe intersectii.
AO: Vezi ca poate de aia, pentru ca nu dau aprobari in intersectii…
CV: Pai cum nu dau aprobari in intersectii, ca doar sunt multi vanzatori volanti care vand ziare in intersectii in Timisoara…
AO: Nu stiu… Eventual vorbeste cu Violeta Mihalache…”
I-am urmat sfatul. Degeaba. Violeta Mihalache, directorul Directiei Comunicare din primarie, dar si Ioan Cojocari, secretarul municipalitatii, au refuzat sa ofere explicatii legate de acest subiect.
Ciprian Voin: „Am cerut aprobare sa distribuim ziarul in mai multe locatii din Timisoara pe domeniul public. Am primit aviz negativ si nimeni nu ne spune de ce… Iar in raspunsul primit mi se spune sa iau legatura cu cei de la Serviciul de publicitate si Comert pentru detalii… cei de acolo ma trimit inapoi, la comisie…
Doru Spataru: Intreaba-l pe presedintele comisiei! Adica pe primar…. Eu sunt membru ca oricare din aia 10 membri sau cati sunt!
CV: Nu raspunde la telefon.
DS: Ce vrei sa iti spun eu, Voine… Eu stiu ca s-a dat aviz negativ… mai departe… Noapte buna!
CV: Pai nimeni nu vrea sa imi spuna nimic.
DS: Ce vrei sa fac eu?
CV: Dar cum se decide in cadrul comisiei? Se voteaza, sau primarul decide.. la astia le dam autorizatie, iar la astia nu…?
DS: Se voteaza si asta e. Cere la secretarul comisiei un raspuns oficial… Mai departe ce vrei sa iti spun eu? Sunt doar un membru ca oricare alt membru!”
Stiind ca in Comisie se afla si seful Politiei Municipiului Timisoara, l-am sunat si pe Sabin Bogosel. Iata discutia cu acesta:
Ciprian Voin: „Am avut o cerere la Comisia de Ordine Publica si nu s-a aprobat, si nimeni nu vrea sa imi spuna de ce. V-am sunat si pe dumneavoastra, poate imi spuneti dumneavoastra de ce…
Sabin Bogosel: Mai, sincer sa fiu, stiu ca a fost asta cu Opinia Timisoarei, dar eu la chestii de genul acesta, chiar nu ma intereseaza subiectul, cu fluturasi si ziare. Eu ma duc la comisia asta pentru manifestari pe domeniul public. Aici e treaba celor de la Comercial, de la primarie. Eu cu jandarmul nu am treaba cu chestiile astea. Eu am stiut ca nu s-a aprobat, dar nu e treaba mea. Eu am ridicat o astfel de problema mai demult, despre cei care vand in intersectii. Mie nu mi se pare normal sa se vanda in intersectii. Dar nu au aprobat ce am zis eu, si de atunci nu m-am mai bagat.
CV: Dar vand in continuare in intersectii…
SB: Aia platesc la primarie 3 lei pe metru patrat….
CV: Pai si eu as fi vrut sa platesc, ca doar nu ceream gratis!
SB: Numai un pic… Eu am ridicat problema asta in urma cu 2-3 ani, sa nu incurce circulatia, dar daca atunci au spus ca trebuie sa le dam autorizatie, si mie nu mi-au acceptat punctul de vedere, eu nu m-am mai bagat!
CV: Bun, dar cum se procedeaza? Se voteaza in comisia asta? Se supun la vot deciziile?
SB: Comisia asta e consultativa. Primarul decide, primarul hotaraste! Noi doar ne dam cu parerea acolo…
CV: Bun, si despre cererea noastra s-a discutat?
SB: Nu, nu s-a vorbit nimic. Si altadata, cand au cerut alte ziare, le-au dat autorizatie… Dar nu ma priveste pe mine. Nu am eu treaba daca cineva da fluturasi sau ziare in oras…”
La insistentele noastre, dupa cateva ore, Violeta Mihalache, sefa Directiei Comunicare, ne-a primit in biroul ei de la Primarie si ne-a spus ” am cerut o motivare si raspunsul a fost:<Acesta este raspunsul!>. Comisia nu e obligata sa ofere nicio explicatie!” Am insistat din nou si Violeta Mihalache s-a oferit o explicatie cel putin ciudata: „de obicei nu se acorda autorizatii pentru distribuirea de ziare gratuite in oras„. Am intrebat de ce totusi altii o pot face? Raspunsul a fost: ” este vorba de un contract mai vechi care, odata incheiat, nu se va mai prelungi”. Am vrut sa stim ce se va intampla pe viitor cu pliantele ori fluturasii sau alte produse promotionale care se impart la colt de strada si ni s-a raspuns sec: „Acesta este raspunsul! Puteti reveni cu o noua cerere pentru autorizatie care sa intre in dezbaterea Comisiei de saptamana viitoare!” Directorul Directiei Comunicare ne-a mai dezvaluit ca „fiecare membru al Comisiei de Ordine Publica a semnat acel aviz, nu este decizia exclusiva a primarului Gheorghe Ciuhandu”, lucru infirmat insa de ceilalti interlocutori de mai sus.
Am incercat sa intram in audienta si la primarul Gheorghe Ciuhandu care era in biroul lui de la Primarie, insa de la secretariat ni s-a spus ca programul dumnealui de vineri, 3 decembrie, s-a incheiat la ora 14.00.
Trebuie mentionat ca noi nu am cerut nimic iesit din comun… In plus, 3 saptamani la rand am primit o astfel de autorizatie si am folosit-o atunci cand le-am oferit timisorenilor cate un ziar si o cafea intr-o campanie de promovare in strada.
Deci, uneori se da autorizatie, alteori nu, dupa cum reiese din fotocopiile de mai jos!
Deci, in 11, 18 si 25 noiembrie am primit autorizatie sa impartim ziare pe domeniul public, iar la cererea facuta o zi mai tarziu, in 26 noiembrie, am primit aviz negativ pentru ca, o citam din nou pe sefa Directiei de Comunicare din Primarie, „de obicei nu se acorda autorizatii pentru distribuirea de ziare gratuite in oras!”
Cand am impartit ziare in Complexul Studentesc, o patrula a politistilor comunitari a tinut sa ne verifice, sustinand ca ar exista reclamatii in ceea ce priveste actiunea noastra, dar fara sa ne spuna de la cine. Ne-au controlat autorizatia si, pentru ca o aveam, n-au avut ce sa ne faca.
De data asta, iata, primarul Ciuhandu s-a „ingrijit” sa nu mai avem autorizatie…
Deci, nu am cerut nimic ilegal.
Pe aceasta cale lansam o intrebare oficiala conducerii Primariei Timisoara: ce fel de presa doreste in Timisoara?
Este inadmisibil ca primarul Ciuhandu sa refuze sa aprobe distribuirea unui ziar in Timisoara, cu atat mai mult cu cat, – nu facem din asta un secret si cei care ne citesc stiu asta – mereu am fost critici la adresa administratiei locale. Asta pentru ca noi, jurnalistii de la Opinia Timisoarei, consideram ca presa trebuie sa fie cainele de paza al democratiei, si intotdeauna trebuie sa critice greselile administratiei, pentru ca vremea presei obediente a trecut demult. Cam de vreo 21 de ani…