Opinia Timisoarei

Primarul unei comune din Timis, un avocat si mai multe rude si apropiati ai edilului, ridicati de Parchetul European Timisoara. Sunt acuzati de fraude uriase. Video. UPDATE

TIMISOARA. Operatiune a procurorilor din Timisoara ai Parchetului European condus de Laura Codruta Kovesi, luni dimineata.

Primarul unei comune din Timis, un avocat, dar si mai multe rude si apropiati ai edilului au fost ridicati si dusi la sediul EPPO din Timisoara pentru audieri intr-un dosar in care se vorbeste de frauda cu fonduri europene in valoare de peste 1,5 milioane de euro.

Dupa ce la inceputul lunii septembrie procurorii Parchetului European au descins la Primaria Tomnatic, la locuinta edilului acestei comune, a contabilei firmei pe care acesta o gestiona neoficial, de unde au ridicat mai multe documente, luni dimineata, anchetatorii de la EPPO Timisoara au actionat din nou.

CITESTE SI: Parchetul European face perchezitii la o primarie din Timis si acasa la primar

Au ridicat mai multe persoane pe care le-au dus la audieri. Printre cei vizati de oamenii legii se numara primarul Vasiu Stoian, avocatul acestuia, contabila a doua firme, care este si angajata ca referent pentru achizitii la primaria din Tomnatic si mai multe rude ale primarului suspectate ca l-ar fi ajutat pe edil sa obtina ilegal bani europeni.

VIDEO: George Stefanita

Potrivit unor surse este vorba despre 2 proiecte finantate din fonduri UE, unul legat de o plantație, iar al doilea de o cazanarie, valoarea prejudiciului fiind de peste aproape 1,5 milioane de euro. Anchetatorii vorbesc de angajari fictive, dar si de alte nereguli in aceste ‘afaceri’.

Printre cei luati in acesta dimineata de mascatii de la trupele speciale ale jandarmeriei se numara si un avocat din Sannicolau Mare. Acesta le-ar fi spus suspectilor cum sa actioneze pentru a ‘scapa’ de ancheta procurorilor.

UPDATE: Cei 7, in frunte cu primarul de Tomnatic, ajunsi la audieri la Parchetul European Timisoara, retinuti

Primarul de Tomnatic Vasiu Stoian, avocatul sau, contabila celor doua firme private si 4 rude si apropiati ai edilului au fost retinuti pentru 24 de ore si dusi in Arestul IPJ Timis. Cu totii vor fi prezentati marti judecatorilor cu propunere de arestare preventiva pentru 30 de zile.

VIDEO: George Stefanita

UPDATE: Marti, judecatorii Curtii de Apel Timisoara au decis sa ii plaseze pe toti cei 7 suspecti sub control judiciar. Ancheta continua.

***

Este cel de-al doilea dosar din acest an instrumentat de EPPO Timisoara in care suspectii au fost dusi la audieri in fata procurorilor Parchetului European. Saptamana trecuta, cel mai mare crescator de oi din Romania, omul de afaceri Dumitru Andresoni, a fost retinut si apoi arestat intr-un dosar de frauda cu fonduri europene in care prejudiciul este estimat la peste 2.2 milioane de euro.

CITESTE SI: Parchetul European ‘loveste’ in zootehnia din Romania. A fost retinut cel mai bogat oier din tara pentru fraude cu fonduri europene. Video

Exit mobile version