TIMISOARA. Placi din granit turcoaz si bronz, asezate in platforma, cu texte gravate, si o aplicatie ce contine fotografii si inregistrari din Decembrie ’89. In asta consta Traseul Revolutiei, proiect menit sa puna in valoare punctele fierbinti si momentele cele mai importante din timpul Revolutiei de la Timisoara din 1989, pentru care administratia Fritz a obtinut fonduri din PNRR.
S-a incheiat prima documentatie pentru acest proiect, care a costat 130.000 de euro, si au fost facute publice primele imagini realizate pe calculator cu viitorul Traseu al Revolutiei.
„Concret, aceste elemente vor cuprinde unul sau mai multe dreptunghiuri acoperite cu dale din granit turcoaz, de dimensiuni identice 1×1 m. Acestea vor fi înconjurate de o bandă din bronz, cu rol de delimitare, însă așezate la aceeași cotă pentru a fi ușor și permanent accesibile.
Pe banda metalică va fi inscripționat un text despre momentul particular legat de acel loc în zilele Revoluției din Decembrie. Textul este formulat la persoana a treia, o relatare a celor mai importante evenimente petrecute în acel loc, sau în zona adiacentă.
O placă din același metal va conține un scurt citat dintr-o mărturie a unui participant direct la evenimente. Aceste texte vor fi culese din declarații ale supraviețuitorilor și martorilor evenimentelor și vor fi formulate la persoana întâi.
Acolo unde spațiul o permite, va fi așezat un element de mobilier urban, care va permite marcarea mai bună, dar și folosirea spațiului pentru odihnă sau socializare. O placă din același metal (bronz) va fi integrată în suprafața băncii. Aceasta va conține un text gravat de dimensiuni minimale și va menționa locul ca făcând parte din întregul traseu, precum și invitația de a accesa platforma de realitate extinsă a proiectului. Textul va avea și o variantă sintetică în Braille. Acolo unde amplasarea băncii nu este posibilă, se va integra o variantă succintă în banda metalică din jurul platformei din piatră.
Accesibilitatea platformei virtuale se va face prin scanarea codului QR poziționat ori pe bancă, ori unde va fi placa cu textul gravat. Platforma online deschisă va genera o arhivă dinamică cu fotografii, înregistrări video și audio și alte documente referitoare la Revoluție și oraș„, au precizat reprezentantii Primariei Timisoara.
Potrivit autoritatilor locale, valoarea proiectului se ridica la peste 10 milioane de lei, adica 2 milioane de euro, bani din PNRR.
Consilierii Locali urmeaza sa aprobe calculele facute de specialisti si studiile intocmite.
Platformele turcoaz vor fi amplasate in urmatoarele puncte din oraș:
1. Zona Maria – Piața Sfânta Maria / str. Gheorghe Doja / Timotei Cipariu;
2. Podul Traian-Maria – Splaiul Tudor Vladimirescu;
3. Zona Operei – P-ța Iancu Huniade / Piața Victoriei;
4. Zona Piata Libertatii;
5. Zona Piata Sf. Gheorghe;
6. Zona Prefectură – B-dul Revoluției din 1989;
7. Zona Băile Neptun – Splaiul Nistrului;
8. Zona Cimitir Eroilor – Bulevardul Sever Bocu nr. 1;
9. Zona Martirilor –str. Mareșal Constatin Prezan.