TIMISOARA. Presedintele ales al Consiliului Judetean Timis, Alin Nica (PNL), a facut o scurta analiza a alegerilor locale, a prezentat cateva dintre planurile sale la Consiliul Judetean Timis si a vorbit despre greselile facute de candidatul pentru Primaria Timisoara, Nicolae Robu.
„Ma bucur ca dupa 20 de ani, PNL devine principalul partid din judetul nostru, avem 47 de primari, presedinte de Consiliu Judetean, scorul de la Consiliul Judetean spune totul, 40%. Am castigat toate orasele, mai putin Recasul, din cele 2 municipii avem Lugojul, in premiera, dar am pierdut Timisoara. Niciodata nu am avut atatia primari. Ne asteapta 4 ani de zile intensi, in care trebuie sa demonstram, simtim cu totii responsabilitatea data de cetateni si vom face posibilul sa ne ducem planurile in beneficiul cetatenilor. In ce priveste CJT, voi redeschide Palatul Administrativ, catre cetateni, sociatatea civila, mediul academic. Voi incerca sa merg regulat in judet, sa vorbesc cu toti primarii, sa merg pe santierele pe care CJT le va avea. Daca discutam de Timisoara, e adevarat am pierdut alegerile si e clar ca votul dat de cetateni a fost un vot masiv impotriva administratiei Robu. Daca ne uitam la voturile pentru CJT, vedem ca am fost la egalitate, pe Timisoara, eu si candidatul USR, Cristian Mos, ceea ce arata ca votul pe Timisoara nu a fost un vot anti PNL, ci un vot anti Robu, dar am avut niste rezultate la alegeri. Pe de o parte un vot puternic negativ la Timisoara si un vot puternic pozitiv la judet. Acest lucru il vom analiza si vom lua o decizie, astfel incat vointa cetatenilor sa fie respectata (…) Nu am venit sa dau pe nimeni afara, voi eficientiza activitatea, voi elimina clientela politica si vom face din aceasta institutie una supla, centrata pe interesul cetatenilor„, a declarat Alin Nica.
Nica a declarat ca noul Consiliu Judetean va fi investit abia peste o luna, aproximativ, conform noului cod electoral. PNL a obtinut 17 mandate, USR – Plus – 9, PSD – 7, iar Pro Romania – 3. PNL va face alianta cu USR – Plus in noul CJT.
In ceea ce priveste lista PNL de consilieri, aceasta va fi „curatata”, anunta noul lidel al CJ Timis.
„Nu am avut cea mai perfecta lista. Noul BPJ va avea grija sa curete aceasta lista. Vom avea o discutie in cadrul statutar„, a declarat Nica.
Despre pierderea Primariei Timisoara, presedintele ales al CJT a declarat ca este rezultatul unor greseli strategice ale candidatului Nicolae Robu.
„Pierderea Timisoarei a fost rezultatul unor greseli strategice ale domnului Robu. Vom face o analiza a acestor alegeri, impreuna cu colegii si cu primarii in jurul carora vom forma o echipa si vom incerca sa vedem ce solutii vom propune pentru a propune la alegerile urmatoare cea mai buna echipa care sa ne reprezinte la Bucuresti, in Parlament. Domnul Robu si-a dat demisia din functia de presedinte al filialei, va ramane simplu membru, va ramane primul primar liberal al Timisoarei, dupa perioada de tranzitie, ceea ce pentru noi e mare lucru. Regele a murit, traiasca regele. Nu as dori sa discut despre ce a gresit, as vrea sa ramana lucrurile bune facute pentru Timisoara. Sa privim cu incredere catre viitor. Se inchide un capitol si trebuie sa deschidem noi directii de dezvoltare al Timisului si Timisoarei. A gresit la modul in care s-a raportat la asteptarile oamenilor, cred ca putea sa fie mai bine conectat la ce isi doreau oamenii si sa fie mai atent la modul de comunicare cu presa si cu societatea civila in ansamblu. Realizari au fost si nu le poate contesta nimeni. Daca te certi cu toata lumea, daca iti creezi dusmani zilnic, vei avea de pierdut. Cred ca masura in toate e cea mai buna solutie. Cred ca singur si-a facut rau dintr-o relatie contradictorie cu presa si nu a reusit sa puna reflectorul pe lucruri care nu il avantajau prin modul sau de a se exprima in legatura cu presa, cu cei din jur„, a declarat Alin Nica.
Nica, care cel mai probabil va prelua conducerea filialei Timis, a PNL, dupa demisia lui Nicolae Robu, a declarat ca si Biroul Judetean de conducere al PNL Timis ar trebui sa demisioneze.
„Momentan nu sunt (presedinte interimar al PNL Timis – n.r.). A trecut doar o zi jumate de la alegeri. Maine va fi convocat Biroul Politic National, voi avea o discutie cu domnul Orban si vom lua decizia cea mai buna. Nu e o chestiune pe care mi-o doresc, dar sunt deschis sa imi asum aceasta responsabilitate. Decizia trebuie sa fie una naturala, deschisa spre ratiune. Presedintele si-a dat demisia si Biroul ar trebui sa isi dea demisia, ar trebui sa avem un presedinte interimar si un birou interimar nou. Mandatul va fi de sub 6 luni. Lucrurile se vor clarifica dupa alegerile parlamentare. Statutul nu permite sa organizam alegeri inainte de parlamentare. In primavara estimez ca vom avea alegeri statutar. Vom face o analiza foarte clara a activitatii celor care au functii in deconcentrate„, a declarat Nica.
Liberalul a mai precizat ca este deschis pentru a-i atrage in partid pe liberalii care nu au mai fost activi in ultimii ani si a dat ca exemplu numele lui Sorin Predescu, fost director al Directiei Judetene de Cultura Timis.