Elevii care au picat prima sesiune a examenului de Bacalaureat din acest an nu dau doi bani pe educatia lor. Acum, la a doua sesiune, au iesit din sala de examen mai nepasatori ca niciodata!
Primul subiect la proba de Romana, de luni, la sesiunea „picatilor la Bac” a fost un text din Slavici. Primul subiect a fost din nuvela „Budulea Taichii” de Ioan Slavici, dar putin din candidati au stiut sa pronunte acest nume. Personajului i-au spus in toate felurile: Badalau, Taileu, Bulucea, Pudulea, Teleleu, scrie click.ro.
„Am avut ceva ce nici nu stiu cum se cheama, Badi Taileu, nu stiu. Apoi am avut ceva despre importanta comunicarii in munca de echipa si doua personaje dintr-o comedie studiata. A fost greu”, a spus Alina, la iesirea de la proba de luni, citata de Mediafax.
„Am venit la noroc. La comedie, am scris doar titlul «O scrisoare pierdura», atat”, s-a laudat Iulian, la iesirea din centrul de examen organizat la Colegiul „Spiru Haret”. Cerinta era sa caracterizeze doua personaje aflate in conflict, dintr-o comedie.
„Nu am stiut nimic. A fost nasol rau. Am auzit ca era o comedie, ceva cu o scrisoare, dar nu stiam pe nimeni”, spune un altul razand.
Alte doua tinere au iesit din scoala foarte suparate: „Ce personaje din comedie? Ce comedie? si celelalat, Slavici. Nu am stiut nimic.”