TIMISOARA. Vesti bune pentru timisorenii nemultumiti de ‘Marea defrisare’ produsa in Piata Libertatii. Reprezentantii Primariei Timisoara au plantat, in sfarsit, un prim copacel, chiar in fata Casei Armatei. Desi multi timisoreni se plangeau ca se asteapta ca autoritatile locale sa puna arborii in ghivece, acesta a fost plantat, muncitorii lasand loc pentru el in pavaj.
Primarul Nicolae Robu ne-a dezvaluit, cu zambetul pe buze, ca angajatii Horticultura au reusit sa planteze un arbore in „Piata Rosie”, asa cum au denumit-o timisorenii. Este vorba despre un paltin, un copac inalt, cu frunzele crestate adanc, care face flori mici.
„In Piata Libertatii am plantat un pom astazi (n.r. vineri), cum se sta cu fata spre Casa Armatei, in dreapta, era un pom si simetricul este acum in partea stanga. Este un paltin, ca si cel din dreapta, este destul de inalt. Cand se va face proiectul atunci vom vedea unde se mai potrivesc si ce copaci, dar in orice caz acesta se potriveste acolo pentru simetrie”, ne-a declarat Nicolae Robu.
Potrivit sefului Societatii Horticultura, copacul plantat langa Casa Armatei are 15 ani deja. A fost pus cu macaraua, pentru ca a cantarit o tona si jumatate.
„Momentan numai pe acesta l-am pus, mai avem doar sa completam pamantul si este aproape gata. Creste exact ca si celalalt din partea dreapta. E aceeasi specie, paltin, un arbore transplantat de la noi din pepiniera, este de peste 15 ani, cu balotul scos a avut o tona si jumatate. Cu macaraua l-am pus, l-am fixat special ca sa fie in pozitie verticala. Categoric se prinde. Am zis sa fie o simetrie, asa cum sunt doi stejari langa Garnizoana. Restul vom vedea ce va fi cand se va termina piata”, ne-a declarat Andrei Dragila, directorul Horticultura.
Oricum, muncitorii firmei Romprest, care se ocupa de reabilitarea centrului istoric, s-au mobilizat pe aproape toate strazile aflate in santier. In Libertatii inca lucreaza la punerea pavajului.