Opinia Timisoarei

Prinţul William a salvat două adolescente care au fost aproape de a se ineca in largul insulei galeze Anglesey

O echipă a Royal Air Force, a cărei bază se află în apropiere, a fost trimisă să ajute la salvare. Ducele de Cambridge a fost cel care a pilotat avionul, sosind imediat la fata locului.

 

Prinţul William al Marii Britanii  a salvat de la înec două adolescente în vârstă de 13, respectiv 16 ani, care fuseseră purtate de nişte curenţi puternici în largul insulei galeze Anglesey, informează AFP.

Potrivit publicaţiei britanice Daily Mail, a fost alertat serviciul de urgenţă, iar o echipă a Royal Air Force, a cărei bază se află în apropiere, a fost trimisă să ajute la salvarea celor două adolescente.

Prinţul William a fost cel care a pilotat avionul, sosind imediat la faţa locului.

Tot el a fost cel care a coordonat operaţiunile de amerizare a elicopterului, mai ales pentru adolescenta de 16 ani, aflată în mare dificultate. Cealaltă tânără a fost adusă la ţărm de un surfer.

În noiembrie 2011, prinţul William a salvat de la înec, tot cu ajutorul unui elicopter, doi marinari aflaţi în aceeaşi regiune a Ţării Galilor.

Exit mobile version