TIMIS. Aquatim anunta locuitorii din Buzias, Bacova, Silagiu, Hitias, Racovita si Ficatar ca au intervenit probleme in tratarea apei la Statia de tratare Buzias. Mai exact, in ultima perioada, din cauza presiunii puse pe foraje, apa din subteran si-a modificat brusc parametrii de calitate, ceea ce are un impact major asupra procesului de tratare.
Masurile vor fi luate imediat, iar Statia de tratare a apei potabile din Buzias va intra intr-un amplu program de mentenanta. De aceea, rugam cetatenii din localitatile mentionate sa foloseasca apa din retea doar in scop menajer, pe o perioada ce va fi comunicata in cel mai scurt timp posibil. Pana la restabilirea procesului normal de tratare, Aquatim va aplica un tarif redus pentru apa menajera livrata, adica 2,8 lei pe metru cub.
De asemenea, pentru a asigura o rezerva de apa potabila, Aquatim va pune la dispozitia locuitorilor cisterne cu apa potabila transportata din Timisoara.
„In aceasta perioada suntem nevoiti sa extragem un volum mai mare de apa din foraje. Punem astfel presiune pe apa din panza freatica si, dupa cum vedem la Buzias, acest lucru are repercusiuni asupra procesului de tratare si asupra parametrilor organoleptici ai apei din retea”, a declarat Ilie Vlaicu, directorul general Aquatim.