TIMISOARA. Situatie paradoxala in judetul Timis: niciunul dintre cei trei dascali care au reusit sa ia nota 10 la examenul de Titularizare nu va prinde un post de titular. Colegi de-ai lor, cu note mult mai mici, le-o vor lua inainte.
In judetul Timis, in acest an, la examenul de Titularizare, doar trei dascali au reusit sa obtina nota zece la proba scrisa. Specializarile lor sunt Arte vizuale, Limba si Literatura Romana si Geografie, adica tocmai acele specializari pentru care nu sunt disponibile posturi de titulari, ci doar de suplinitori.
„Asteapta, nu au incotro. Amatori sunt multi, posturile sunt foarte putine, aceste posturi trebuie sa aiba o viabilitate de patru ani. Sunt anumite materii unde piata este suprasaturata, cum este matematica, de exemplu, unde nu-i putem rezolva pe cei care intra in reducere de activitate, si care au prioritate, darmite pentru cei care au fost la titularizare acum. Daca nu este nici un post pentru titularizare nu are cum sa se titularizeze. Nota aceasta il ajuta la ocuparea posturilor care sunt pentru suplinitori unde sigur vor alege primii, cele mai bune posturi”, a explicat Francisc Halasz, inspector scolar general adjunct.
Cat despre sansa lor in anii urmatori, totul depinde de posturile disponibile, ei putand deveni cel mai probabil titulari cu orele impartite la mai multe unitati de invatamant.
„Au o sansa daca sunt repartizati pe posturi care, in primavara anului viitor, vor fi vacante. Chiar daca postul pe care-l vor ocupa in sedintele de acum este constituit in doua sau trei unitati . Daca in mobilitatea pentru 2014-2015 acest post constituit in doua sau trei unitati are viabilitate de minim patru ani si se poate constitui prin asocierea acelor unitati ca un post care poate fi declarat ocupabil pe perioada nedeterminata, atunci cadrul didactic respectiv poate sa solicite titularizarea in baza articolului 253 din lege. Ulterior va putea participa la pretransfer sau isi poate reintregi catedra. Deocamdata pot ocupa posturi de suplinitori”, a precizat Daniela Otu, inspector de specialitate la Inspectoratul Scolar Timis.
In judetul Timis, la Titularizare s-au inscris 1.163 de candidati, iar dintre acestia 1.123 au reusit sa treaca de probele practice si inspectiile la clasa. 156 de candidati au obtinut note mai mici de 5, putin peste 300 au luat note cuprinse intre 5.00 si 6.99 ai 488 au reusit sa ia note peste 7. Asta inseamna ca 51,31% dintre dascalii care au dat examenul au reusit sa ia o nota care le permite sa obtina angajarea pe perioada nedeterminata.
Multi dascali au fost insa nemultumiti de notele luate la examenul scris de la Titularizare iar 127 dintre ei au depus contestatii. Cele mai multe, 18, au fost depuse la educatori – limba si literatura romana.
Contestatiile vor fi rezolvate pana in 30 iulie, cand vot fi afisate si rezultatele finale, iar prima sedinta publica pentru repartizarea posturilor vacante se desfasoara in 31 iulie si 1 august, pentru profesorii care au obtinut minim media 7 la Titularizare.