TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timisoara a dat curs invitatiei si s-a raliat campaniei „Vinerea Verde”, lansata de Ministerul Mediului declarand data de 14 mai 2021 ca debut al unei serii de proiecte – „Vinerea Verde la UPT” – de incurajare a unui stil de viata sanatos si de protejare a mediului inconjurator. Cadrele didactice si studentii, dar si toti prietenii Politehnicii timisorene sunt incurajati ca, cel putin o data pe saptamana, sa lase masina acasa si sa foloseasca mijloacele alternative de transport: bicicleta, trotineta sau, si mai bine, mersul pe jos, in vederea reducerii poluarii.
Primul rector al Universitatii Politehnica Timisoara (numita, pe atunci, scoala Politehnica), Traian Lalescu, era şi un mare iubitor de sport. El a iniţiat şi infiinţarea primei grupari sportive a Şcolii Politehnice. Traditia sustinerii miscarii sportive a fost continuata de toti rectorii care au urmat la conducerea institutiei. De altfel, dincolo de faptul ca sportul este considerat in Politehnica o disciplina necesara pregatirii de baza a unui student, Universitatea Politehnica a fost tot timpul cel mai important pilon pentru dezvoltarea miscarii sportive a comunitatii timisorene. Bazele sportive ale Politehnicii au ramas deschise in ultimul an pentru toti sportivii, chiar daca eforturile pentru intretinerea acestora nu sunt mici.
Universitatea Politehnica Timisoara are, probabil, cea mai importanta infrastructura sportiva dintre toate universitatile din Romania. Pe toate bazele sportive ale UPT se desfasoara atat activitati de performanta, cat si universitare sau de masa. Stadionul stiinta, cu nocturna si pista de atletism, Baza sportiva nr. 2, cu terenuri de fotbal (cu gazon natural si artificial) si tenis de camp, balon cu terenuri de minifotbal, handbal si baschet, sala de sport, bazin de inot (interior si exterior), sauna si aparate de fitness, ofera o multime de posibilitati de antrenament. Iar toate acestea sunt puse gratuit la dispozitia studentilor.
Pe viitor Universitatea Politehnica Timisoara are in vedere derularea mai multor proiecte in vederea reducerii poluarii si a protectiei mediului inconjurator, concomitent cu derularea unor campanii de informare si constientizare in randul studentilor privind necesitatea adoptarii unui stil de viata sanatos.