TIMISOARA. Senatul Universității Politehnica Timişoara s-a reunit marți, 28 mai 2024, în ședință festivă în vederea decernării celei mai înalte distincții pe care o poate acorda o instituție de învățământ superior, titlul academic de Doctor Honoris Causa, profesorului dr.ing. Dan M. Frangopol, unul dintre inginerii români cu cea mai largă recunoaștere internațională.
Profesorul Dan M. Frangopol, de la Universitatea Lehigh, Bethlehem, Pennsylvania (SUA), este un reputat om de știință în domeniile Ingineriei Structurale și al Siguranței Construcțiilor Inginerești. În România Profesorul FRANGOPOL a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române (2017) și al Academiei de Științe Tehnice (2000), precum și Doctor Honoris Causa al Universității „Gh. Asachi” din Iași (2014) și al Universității Tehnice de Construcții din București (2001).
Ședința festivă a fost deschisă de președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr. Liviu Cădariu-Brăiloiu, care a evocat personalitatea profesorului Dan M. Frangopol, subliniind onoarea de a avea în rândurile comunității academice a UPT un un specialist cu un asemenea prestigiu internațional.
Mesajul conducerii executive a Universității Politehnica Timișoara a fost transmis de prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector responsabil cu activitatea de cercetare din cadrul UPT, iar din comitetul de acordate a distincției a mai făcut parte și prof.univ.dr.ing. Radu Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții București, care s-a declarat onorat să aibă, printre absolvenții instituției pe care o conduce, personalități de calibrul profesorului Frangopol.
Textul Laudatio a fost citit de academician Dan Dubină, președintele filialei Timișoara a Academiei Române și membru al comunității academice a UPT.
După îmbrăcarea robei cu însemnele UPT și înmânarea diplomei de Doctor Honoris Causa, așa cum se obișnuiește la astfel de evenimente, proaspătul laureat a susținut o dizertație, tema aleasă fiind legată de domeniul său de expertiză, al ingineriei structurale și al siguranței construcțiilor în contextul schimbărilor climatice.
* * *
Dan Frangopol s-a născut la București în anul 1946. în anul 1969 a absolvit cu rezultate excepționale Institutul de Construcții București (în prezent Universitatea Tehnică de Construcții București), fiind angajat apoi ca asistent universitar la aceeași universitate. În anul 1976 obține, la Universitatea din Liege, Belgia, sub conducerea reputatului profesor Charles Massonnet, titlul de Doctor în Științe Aplicate, fiind distins cu cea mai înaltă distincție. Între anii 1979 – 1983 activează ca inginer proiectant de structuri în cadrul companiei A. Lipski Consulting Engineers, Bruxelles, Belgia. Până în anul 2006 a fost profesor de Inginerie Structurală la University of Colorado at Boulder, devenind apoi Profesor Emerit al acestei prestigioase universități. În prezent, profesorul Dan Frangopol este primul titular al Endowed Chair Fazlur R. Khan, catedra de Inginerie Structurală și Arhitectură de la Universitatea Lehigh, Bethlehem, Pennsylvania, Statele Unite ale Americii.
Domeniul de cercetare în care excelează profesorul Dan Frangopol cuprinde aplicarea conceptelor și metodelor probabilistice în ingineria civilă și maritimă, vizând siguranța structurală, proiectarea bazată pe fiabilitate, optimizarea structurilor de clădiri, a podurilor și a navelor, monitorizarea structurilor și întreținerea performanței acestora pe durata ciclului de viață, managementul riscului structurilor și infrastructurilor, evaluarea bazată pe risc, sustenabilitatea infrastructurii precum și reziliența la dezastre naturale.
Web of Science evidențiază un număr de 13891 citări – excluzând autocitările, cu un indice Hirsch de 70, pentru lucrările profesorului Frangopol. În aria tematică a cercetărilor sale, potrivit Google Scholar, în 2024, se evidențiază 38252 citări și un indice Hirsch de 102, valori foarte mari pentru domeniul ingineriei civile.
Conform prestigioasei American Society of Civil Engineers, „Dan M. Frangopol este o autoritate proeminenta în siguranța podurilor și managementul întreținerii, al fiabilității sistemelor structurale și al ciclului de viață în ingineria civilă. Contribuțiile sale au definit o mare parte din practica curentă în domeniul prevederilor de proiectare, metodelor de management, precum și metodelor de optimizare. Activitățile desfășurate de Dr. Frangopol în domeniul întreținerii structurilor deteriorate, precum și dezvoltării factorilor de redundanță a sistemelor folosiți la evaluarea performanțelor structurilor cu deschideri mari, nu doar au economisit timp și bani, ci, foarte probabil, au salvat vieți … Dr. Frangopol este un renumit profesor și mentor pentru viitorii ingineri.”
Profesorul Dan Frangopol se bucură de o largă recunoaștere științifică, fiind deținătorul unor premii naționale și internaționale remarcabile și al unor titluri științifice onorifice.
La inițiativa profesor Dan Frangopol, președinte și membru fondator al International Association for Life-Cycle Civil Engineering, asociație internațională înființată în anul 2006, un număr de membri ai Universității Politehnica Timișoara au fost invitați să înființeze, în urma activității susținute din domeniu în ultimii ani, Grupul de lucru IALCCE Romania, pentru a întări colaborarea științifică cu asociația, țările și membrii componenți.
Pentru întreaga activitate științifică, didactică, managerială și de colaborare cu UPT, precum și pentru rezultatele remarcabile prin care s-a concretizat această activitate, Senatul Universității Politehnica Timișoara a decis în unanimitate să-i acorde domnului profesor Dan M. Frangopol titlul de Doctor Honoris Causa.