Opinia Timisoarei

Proiecte europene repartizate preferential la Oficiul de Plati pentru Dezvoltare Rurala Timis

Sefa Serviciului Cereri de Finantare, din cadrul Oficiului Judetean Timis de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, favorizeaza proiectele intocmite de firma iubitei fiului ei, YSO 99, pentru obtinerea de fonduri europene nerambursabile.

Potrivit surselor noastre, Eugenia Bugariu ar directiona, chiar, pe unii investitori sa-si intocmeasca proiectele de finantare la firma YSO 99, proiecte pe care tot ea le verifica din punct de vedere al corectitudinii intocmirii. Prin mana ei trec toate proiectele prin care investitorii privati din judetul Timis solicita ajutor financiar nerambursabil pentru „Dezvoltare Rurala si Pescuit”.
Fondurile puse la dispozitie de Uniunea Europeana, in acest caz, sunt de sute de milioane de euro. Sumele obtinute sunt de 50-70%, din valoarea totala a investitiei, iar restul reprezinta contributia financiara a fiecarui solicitant de finantare. Tariful pentru consultanta se stabileste prin negociere, cu firma care va executa proiectul investitiei si este cuprins intre unu si 10 % din valoarea acestuia.

Lantul slabiciunilor

Odata finalizat, proiectul este depus la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit, unde intervine sefa Eugenia Bugariu.

„Existau unele dosare care aveau lipsuri, dar pe care Bugariu le dirija catre oamenii ei de incredere, din cadrul serviciului si care obtineau, pana la urma, finantare. Alte dosare, cu mici probleme, erau directionate catre firma iubitei fiului ei, pentru executarea unui proiect. Despre firma respectiva, Bugariu sustinea ca este alcatuita numai din profesionisti. Interesant e ca fiul sefei de la „Plati” are la masina proprietate personala, un numar de inmatriculare care contine chiar numele firmei protejate, adica TM-99-YSO”, spun sursele noastre.

Firma cu lipici la proiecte

Firma YSO 99 a fost fondata de Simona Florina Ardeleanu in anul 2008 si are doar un singur angajat, conform datelor inscrise pe site-ul Ministerului de Finante. Societatea are ca principal obiect de casino pa natet activitate oferirea de consultanta pentru afaceri si management si, in doi ani, a realizat doar beneficii.

essay service

Ea este promovata si pe site-ul Bancii UniCredit Tiriac, unde se precizeaza ca societatea a implementat cu succes peste 50 de proiecte. Tot aici, poate fi gasit si un numar de mobil la care pot fi accesate serviciile firmei. Am facut si noi asta, numai ca la apelul nostru, la telefon a raspuns Adrian Bugariu, fiul sefei de la „Plati”. Acesta a precizat ca Simona Ardeleanu lipseste, dar ca putem sa-i spunem lui ce probleme avem cu firma YSO 99: „Eu si Simona ne intelegem bine, ca doi oameni. Da, suntem prieteni, am avut o treaba impreuna, dar nu inteleg ce ilegalitate am facut. Recunosc faptul ca Simona m-a intrebat ce nume sa puna firmei sale si i-am spus ca numarul meu de la masina s-ar potrivi cel mai bine. Mama mea insa nu a directionat pe nimeni ca sa-si faca proiectele la firma Simonei”, a declarat Adrian Bugariu, in total dezacord cu mama sa. La randul ei, Simona Ardeleanu, ne-a spus telefonic : „Nu pot sa stau astazi la telefon ca nu sunt in oras. Maine insa ma gasiti.”

„Baiatul spune da, mama spune ba”

De partea cealalta, Eugenia Bugariu sustine ca fiul ei si proprietarea infloritoarei afaceri cu fonduri europene nu mai sunt impreuna: „Fata a fost prietena lui. Nu sunt casatoriti. Eu pot sa jur cu mana pe inima ca n-am trimis nici un cetatean si nici n-am indrumat pe nimeni la firma respectiva. Daca era nora mea, sau un grad de rudenie, era altceva. Asa ca nici moral nu ma simt vinovata cu nimic. Daca fata nu are dreptul sa munceasca, atunci sa ingroase numarul somerilor. Cred ca se urmareste plecarea mea de aici”, a spus Eugenia Bugariu, care nu a negat relatia fiului ei cu patroana firmei YSO 99, dar sustine ca ea nu a favorizat in nici un fel societatea posibilei sale nurori.

In cazul in care un eventual control va descoperi ca la mijloc este vorba despre un conflict de interese, contractele platite din bani europeni, pot fi anulate.

zp8497586rq
Exit mobile version