TIMISOARA. Singurul ”oraș vertical” din România, Vox Vertical Village a fost desemnat în exclusivitate către agenția de brokeraj imobiliar Hitch & Mosher, lider pe piața de vest în intermediere și consultanță în real estate.
“Foret Blanche” – Paris, Franța, „Bosco Verticale” – Milano, Italia, “The Tower of Cedars” – Lausanne, Elveția sau “Liuzhou Forest City”, în China, sunt proiectele cărora, prin unicitate și viziune, li se adaugă Vox Vertical Village, punând, astfel, pe harta lumii, ingenios, calitativ la nivelul viețuirii, elegant, orașul nostru, Timișoara.
“Un reper în viața urbană, un reper la nivel național, singularitate, sustenabilitate – din punctul de vedere al unei clădiri rezidențiale, sunt și motivele pentru care Hitch & Mosher, cu întreaga echipă, s-a asociat acestui proiect, ca și vânzător exclusiv. De ce? Răspunsul este la îndemână: pentru a oferi, celor interesați de viețuirea la un alt nivel, un produs rezidențial complet, complex, imbatabil, vizionar; pentru că – în tot ceea ce facem, în activitatea noastră din real estate – credem în provocări și, mai ales, în gândirea diferită; pentru că Timișoara merită un astfel de proiect; și, nu în ultimul rând, pentru clienții noștri, care merită un astfel de produs.” – spune M. Șchiopotă, Managing Partner, Hitch & Mosher.
Mai mult decât un apartament – ”House in the sky” – ansamblul rezidențial Vox Vertical Village
Vox Vertical Village aduce în Timișoara o premieră națională în domeniul rezidențial. Locuințele sunt așezate pe zece nivele, într-un mod ingenios, pentru că nu se suprapun perfect, astfel încât se bucură de spațiu, lumină și verdeață și nu au mai mult de un perete comun cu vecinul.
Sunt disponibile 120 de astfel de locuințe și șase penthouse-uri în adevăratul sens al cuvântului.
Cea mai mare terasă are 201 metri pătrați, iar cea mai mică 18 metri pătrați. În total vor fi 7.000 de metri pătrați de spații verzi și 6.000 de metri pătrați de zone comune interioare în primul ”orășel vertical” din Timișoara.
Vox Vertical Village va pune la dispoziția viitorilor locatari o serie întreagă de facilități, printre care un atrium generos cu un grad ridicat de iluminare naturală, care va crește interacțiunea din cadrul comunității, o piscină exterioară, o zonă de recepție, cinema și o sală de fitness complet echipată.
Despre Hitch & Mosher
Hitch & Mosher este o companie cu capital integral românesc, înființată în anul 2005, fiind, încă de la început, un jucător bine cotat pe piața imobiliară din zona de vest a țării. Compania oferă servicii complete de intermediere și consultanță pe segmentele rezidențial, comercial, office, agricol și industrial, atât în vânzarea și cumpărarea proprietăților, cât și în închirierea acestora.
Cu un portofoliu impresionant de clienţi, Hitch & Mosher se regăseşte în fiecare an pe lista laureaţilor la evenimentele imobiliare de anvergură naţională, în 2018 fiind desemnată drept „Cel mai puternic brand din Timișoara”, pentru al treilea an consecutiv, în cadrul Galei Profesioniştilor în Imobiliare.
––––
Investiția în dezvoltarea Vox Vertical Village se ridică la 14 milioane de euro, termenul de livrare prevăzut fiind sfârșitul anului 2019. Proiectul se va ridica în imediata apropiere a clădirii de birouri premiate la BNA 2018, Vox Technology Park, dezvoltat de asemenea de către Vox Property Group.
„Vox Vertical Village este un proiect unic, singurul proiect rezidențial din Romania care va fi certificat BREEAM Excellent. Spații comune generoase, servicii demne de un hotel de cinci stele și o comunitate frumoasă care se creează în jurul celui mai spectaculos proiect rezidențial din România” – a declarat Vlad Vela, director general, Vox Property Group.