TIMISOARA. Proiectul SIRAMM (Eastern European twinning on Structural Integrity and Reliability of Advanced Materials obtained through additive Manufacturing), coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara, a fost recunoscut la nivel european, fiind prezentat în secțiunea „Povești de Succes” pe site-ul Directoratului General pentru Cercetare și Inovare din cadrul Comisiei Europene.
Universitatea Politehnica Timișoara se află în avangarda cercetării în acest domeniu nou, cel al printării 3D, în care are o expertiză temeinică, în special privind caracterizarea și testarea componentelor realizate prin fabricație aditivă. Proiectul, derulat în perioada 2019 – 2023, în valoare totală de 800.000 de euro, a avut o contribuție importantă prin transferul de cunoaștere de la cercetători cu reputație internațională în domeniul fabricării aditive, integrității și durabilității structurilor către colegii lor mai tineri, aflați la început de drum.
Fabricația aditivă constă în utilizarea imprimării 3D în producția industrială, permițând crearea de componente complexe fără îmbinări și reducând considerabil nevoia de post-procesare.
Dar, chiar dacă această practică este utilizată pe scară largă în sectoarele aeronautic, biomedical și auto, se știu puține lucruri despre modul în care parametrii de fabricație influențează proprietățile mecanice ale produsului final imprimat 3D.
Proiectul SIRAMM și-a propus să abordeze această problemă critică prin implicarea unor parteneri academici din Cehia, Italia, Norvegia, România și Serbia. Împreună, partenerii proiectului s-au străduit să-și pună amprenta în cercetarea în domeniul fabricației aditive, consolidându-și în același timp capacitatea de cercetare.
Cei cinci parteneri și-au unit forțele pentru a spori calitatea și eficiența imprimării 3D în producția industrială. Cooperarea transfrontalieră din cadrul proiectului SIRAMM, finanțat de UE, a produs un număr mare de lucrări științifice și a transmis cu succes competențe vitale unei noi generații de cercetători. Acestea vor contribui la realizarea unor produse printate 3D mai fiabile și mai sigure.
„Am reușit să valorificăm cu succes expertiza noastră colectivă experimentală, teoretică și de modelare numerică pentru a aborda provocările critice din domeniul fabricației aditive. Rezultatele proiectului oferă perspective valoroase și cunoștințe îmbunătățite, ajutând țările europene să producă produse printate 3D mai fiabile și mai sigure”, explică prof.univ.dr.ing. Liviu Marșavina, prorector pentru cercetare la Universitatea Politehnica Timișoara și coordonator al SIRAMM.
Per total, proiectul a dus la publicarea a 53 de lucrări științifice și la un impact semnificativ în ceea ce privește numărul de citări. Una dintre ele, publicată în „Engineering Fracture Mechanics”, a devenit cea mai descărcată lucrare a revistei din toate timpurile.
De asemenea activitățile de transfer de cunoaștere au reprezentat un success. Astfel, cele trei școli de iarna organizate la Timișoara în 2021, Brno în 2022 și Belgrad în 2023 au avut peste 500 de participanți de pe 5 continente în mare majoritate studenți masteranzi și doctoranzi, la cele 3 Workshop-uri de la Timișioara 2021, Brno 2022 și Belgrad 2022 au participat peste 300 de personae, iar la cele 2 conferințe de la Belgrad 2021 și Timișoara 2023 au participat peste 350 de persoane. În cadrul proiectului s-au realizat 22 de săptămâni de mobilitate pentru cercetători și 38 de luni de mobilitate pentru doctoranzi.
Proiectul a fost finalizat în 2023, dar impactul său continuă prin implementarea unui curs de „Teorie și aplicații de fabricație aditivă” la Universitatea Politehnica Timișoara. Cursul este primul de acest gen într-o universitate din România și a reușit să atragă un număr mare de studenți, demonstrând de facto interesul tot mai mare pentru fabricația aditivă. În urma acestui proiect, au fost oferite cursuri similare și la alte instituții partenere, inclusiv la Universitatea din Belgrad, în Serbia.
Echipa SIRAMM intenționează să își extindă cercetările privind predicția integrității și durabilității componentelor realizate prin fabricația aditivă. Un obiectiv esențial este acela de a integra metode avansate, cum ar fi inteligența artificială, pentru problemele de inginerie inversă, ceea ce va contribui la eficientizarea procedurilor de producție, la economisirea resurselor și la creșterea nivelului de siguranță al pieselor imprimate.