Opinia Timisoarei

Protest fata de Clanul Carpaci! Unde se striga adunarea? La Timisoara se vorbeste despre ‘terorism imobiliar’

TIMISOARA.Eu nu sunt Carpaci! Tu esti Timisorean?„! Acesta este numele unui eveniment care striga adunarea pe Facebook, pentru un protest virtual, in prima faza, fata de Clanul Carpaci si mafia imobiliara din capitala Banatului.

CITESTE SI:

EXCLUSIV! Pe cate case au pus mana clanurile de tigani din Timisoara? Vezi cate proprietati au familiile bogate de romi in Mica Viena! Carpaci are 144 de proprietati. FOTO!

Clanul Carpaci se face stapan pe o strada din Timisoara. Si-a pus deja poarta catre palate. Ce face Primaria?
Strazile din centrul Timisoarei sa poarte numele lui Ionelas Carpaci si Visinel Stancu, iar orasul sa se cheme altfel. Cine doreste schimbarea denumirilor?

Timisoreanul Corneliu Vaida, cel care a organizat si protestele pentru salvarea Casei Muhle, cere explicatii urgente de la Primaria Timisoara si de la Politie.

Pentru inceput a organizat un protest virtual, la care participa deja zeci de oameni, insa, in cazul in care autoritatile locale nu ofera niciun raspuns la intrebarile sale, ii cheama pe timisoreni in strada. Asadar, reprezentantii municipalitatii primesc si un ultimatum.

„Expansiunea imobiliara a clanurilor tiganesti, prin metode ilegale, poate fi considerata drept act de <<terorism imobiliar>>! Zecile de sesizari la administratia locala si la organele abilitate sa aplice legea si sa apere cetateanul onest sunt fara niciun rezultat! Acesta – deocamdata – se doreste un protest VIRTUAL in Timisoara virtuala. In cazul in care pana la sfarsitul lunii ianuarie 2015 nu vom avea pozitii transante si raspunsuri publice ale Primariei si Politiei, acest protest se va muta in strada!”, explica Vaida pe Facebook.

Practic, acesta cere autoritatilor „sa comunice public demersurile facute in ultimul an pe langa organele de ancheta in legatura cu terorismul imobiliar practicat de Clanul Carpaci”. 

„Nu am trimis o adresa oficiala, dar i-am postat domnului primar Robu un link, daca tot ii place sa se foloseasca de Facebook! Pe de alta parte, mi se pare ciudata si hilara atitudinea DNA, care a dat iama in politicieni, dar ii ocoleste pe tigani. Primaria Timisoara, de exemplu, in cazul Casei Muhle, a facut de peste doi ani o plangere panala si asteapta <<cu degetul in nas>> un raspuns de la Politie si Parchet”, ne-a declarat Corneliu Vaida.

Acesta i-a trimis asadar un mesaj edilului-sef si sustine ca asteapta totusi un raspuns public de la municipalitate.

„Este vorba de terorismul imobiliar al clanului Carpaci. Am initiat un protest virtual cu scopul de a afla pozitia si ce a intreprins Primaria in legatura cu abuzurile imobiliare ale tiganilor din Timisoara – inclusiv ce stadiu de rezolvare are sesizarea penala facuta pentru casa Muhle. In cazul in care raspunsurile administratiei locale nu vor fi satisfacatoare, protestul se va transfera din Timisoara virtuala in Timisoara reala. Sper din tot sufletul ca responsabilii administratiei locale sa fie mai incisivi in luarile de pozitie fata de astfel de abuzuri si sa exercite presiuni asupra institutiilor legale de a lua URGENT masurile ce se impun”, i-a scris Vaida primarului Timisoarei.

Ramane de vazut cum vor reactiona autoritatile locale la „protestul virtual”. Puteti participa aici!

_____

UPDATE! Reactia primarului Nicolae Robu

Instiintat de protestul virtual, primarul Nicolae Robu se lauda pe Facebook cu… rezultate.

„Domnule Vaida, nu este corect sa lasati sa se-nteleaga ca acapararile de cladiri de catre tigani in zonele centrale ale Timisoarei s-au produs in ultimii ani! NICIO CLADIRE NU A FOST DOBANDITA DE NICIO PERSOANA DIN CATEGORIA LA CARE VA REFERITI DE CAND SUNT EU PRIMAR! DIMPOTRIVA, AM RECUPERAT IN INSTANTA TREI CLADIRI IMPORTANTE PIERDUTE DE PRIMARIE INAINTE DE A FI EU PRIMAR! Deci, eu chiar duc o lupta in interesul Timisoarei, dar o duc acolo unde trebuie dusa, adica: in instanta, in limitele si cu armele statului de drept si de aceea am si REZULTATE”, a scris intr-un comentariu pe reteaua de socializare primarul Timisoarei.

Raspunsul celui care a initiat protestul nu a intarziat sa apara. Vaida i-a replicat edilului-sef ca nu si-a propus sa culpabilizeze Administratia Robu in ceea ce priveste „retrocedarile dubioase”.

„Singura mea problema e ca si de cand sunteti dumneavoastra primar, abuzurile tiganilor continua aproape nestingherite! In cazul in care nici dvs. nu sunteti multumit de viteza de rezolvare a denunturilor penale impotriva acestora, va invit sa va alaturati noua in acest protest! Ba chiar indraznesc sa afirm ca Politia Locala doarme in bocanci pe banii nostri, iar Politia Municipala – unde zac denunturile penale – asteapta sa se elibereze bocancii de catre Politia Locala pentru a dormi si ea”, i-a raspuns Corneliu Vaida.

Exit mobile version