Opinia Timisoarei

Protest la Protectia Consumatorului Timis. Angajatii au oprit activitatea! Ce se intampla?

TIMISOARA. Angajatii Oficiului pentru Protectia Consumatorului Timis si-au oprit activitatea. Oamenii sunt nemultumiti de salariile pe care le au si spun ca, din nou, nu vor primi niciun ban in plus la salariu, conform noului proiect al Ordonantei de Urgenta privind legea salarizarii. Astfel, oamenii au suspendat activitatea timp de o ora la pranz.

„Colegii nostri de la Brasov au intrat intr-o actiune spontana de protest si ne-am aliniat si noi la protestul lor din cauza mentinerii salarizarii mici. Avem colegi si cu salariul minim pe economie, in situatia in care si vanzatoarele de la mall au mai mult decat avem noi si nu se compune expunerea si nivelul de responsabilitate. Este un protest spontan si nu lucram pe parcursul unei ore. Este o prima etapa. Pur si simplu, colegii afland de noul proiect al Ordonantei de Urgenta promovat de Guvern, in care iarasi noi nu ne regasim absolut deloc, alte categorii de functionari au obtinut niste mariri salariale, dupa ce tot ei, in februarie au mai primit mariri salariale de 50% si noi tot timpul am fost lasati pe din afara. Nu se mai poate asa ceva”, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro una dintre angajatele Oficiului pentru Protectia Consumatorului Timis.

Potrivit angajatilor, protestul spontan este doar o prima masura pe care o iau pentru a atrage atentia si sunt hotarati sa continue aceste actiuni, daca nu se ia nicio masura pentru a le fi crescute salariile. Acestia spun ca toti colegii din Regiunea Vest s-au alaturat protestului.

 

Exit mobile version