TIMISOARA. Angajații au ieșit în stradă pentru că nu mai au loc de muncă, mamele ii susțin. Zeci de oameni participa la un miting de protest la Timișoara, după ce maternitatea Spitalului Municipal a fost închisă în urmă cu mai bine de o luna, aceasta după ce un tavan al clădirii s-a prăbușit.
De atunci, pacientele de la Odobescu sunt preluate de către noua maternitate Bega a Spitalului Județean Timișoara, ai cărei angajați au fost copleșiți de numărul chiar si triplu de cazuri, nașteri și probleme medicale.
În tot acest răstimp, administrația Fritz nu a reușit să găsească un spațiu în care să mute activitatea maternității spitalului primăriei.
„Chiar nu ne aude nimeni? Lucrez din 1986 la maternitate. Veșnic sunt promisiuni, discuții pentru clădirea asta, de ani de zile, dar s-a așteptat până eram la un pas de tragedie.. și acuma, din câte am înțeles, nu prea. Sperăm la un ajutor de undeva, în primul rând pentru gravide.
În clădirea asta se nășteau între 350 și 400 de copii pe lună, care acum nu știm ce se întâmplă cu femeile astea, că sunt redirecționate spre alte orașe sau spre clinicile private, care își p permit, dar nu este în regulă.
Suntem în prag de pensie și acum stăm aruncate pe diverse secții, te miri pe unde, redistribuire. Ce redistribuire? Noi suntem moașe„, au explicat pentru opiniatimisoarei.ro cateva protestatare.
„La maternitatea cealaltă nu ne-au primit. Nu ține de noi Am făcut o facultate, am făcut o specializare. Nu ține de noi. Sunt atâția medici care sunt, nu au cabinete private unde să lucreze, trebuie să își desfășoare și ei activitatea undeva. Nu se poate așa ceva. De o lună și ceva stăm pe margine. ,, Nu am nicio siguranță a zilei de mâine„, a adaugat o alta participanta la miting.
Cadrele medicale și susținătorii acestora care participa la protestul de joi au pornit la orele 14.00 în marș de la maternitatea Odobescu spre Primăria Timișoara, în față căreia își exprimă nemulțumirile timp de aproape două ore.
Vrem Maternitate! Vrem o rezolvare! Vrem sa muncim! Bebelusii nu pot protesta, dar noi putem! Nou-nascutii nu voteaza, dar traiesc consecintele! O Maternitate pentru viata, nu pentru orgolii politice! sunt sloganurile pe care le striga in strada angajatii Maternitatii Odobescu in fata Primariei Timisoara.
In jurul orei 15.20, a iesit din primarie sa stea de vorba cu protestatarii viceprimarul Ruben Latcau. Inarmat cu o portavoce, acesta s-a apucat sa le povesteasca din nou oamenilor cum s-a ajuns la aceasta situatie, moment in care protestatarii au inceput sa huiduie.
Edilul a continuat prin a le spune ca primaria ar fi identificat 2 posibile locatii, una publica si alta privata, in care sa se mute spitalul, sustinand ca un anunt legat de stabilirea unui nou spatiu va fi facut la sfarsitul lunii ianuarie.
VIDEO; George Stefanita
***
Va reamintim, la începutul lunii decembrie 2024, după prăbușirea unui tavan, clădirea veche de peste 120 de ani în care au funcționat secțiile de Obstetrică și Neonatologie ale Maternitățîi Odobescu din cadrul Spitalului Municipal Timișoara a fost declarată improprie pentru funcționare și a fost oprită activitatea medicală.
De atunci, toate cazurile de la spitalul primăriei sunt trimise la Maternitatea nouă Bega a Spitalului Județean.
Doar o mică parte dintre salariați au fost relocați la maternitatea Spitalului Județean ca să ii ajute pe colegii de acolo cu nașterile suplimentare ori alte probleme medicale. De o luna, volumul de munca de la Maternitatea Bega s-a triplat.
Fosta administrație Robu a întocmit documentațiile pentru o nouă maternitate a Spitalului Municipal Timișoara și a alocat și un teren de peste 8000 mp pe Calea Bogdăneștilor, colț cu Balta Verde. Din 2021, spitalul avea și autorizație de construire, însă proiectul nu a primit finanțare prin PNRR.
Administrația Fritz ar fi putut să îl depună printr-un alt program prin fonduri europene, prin Programul Național de Investiții în Infrastructură Unităților Spitalicești, de unde ar fi putut primi peste 70 de milioane de euro, dar n-a făcut-o.
În urmă cu doar o luna, conducerea Primăriei Timișoara a aprobat un studiu de prefezabilitate pentru un viitor Spital Municipal, de cel mult 400 de paturi, care ar include și secții de obstetrică-ginecologie. Micul nou spital municipal dorit de administratia Fritz ar costa peste 140 de milioane de euro si nu va reusi, asa cum primarul promisese in campania electorala, sa adune laolalta toate sectiile unitatii medicale, care acum functioneaza in 14 locatii din Timisoara si insumeaza peste 1000 de paturi.