TIMISOARA. Social-democratii au reactionat dupa schimbarea fulger facuta la nivelul conducerii Spitalului Judetean Timisoara, unde liberalii au impus un alt manager printr-un ordin de ministru pe… Whatsapp.
„Guvernul liberal se tine de promisiune si a inceput schimbarile din functii ale specialistilor si ale profesionistilor aflati la conducerea institutiilor din tara. Pe principiul ”nu conteaza cum sau de ce, ci important este sa se faca repede-repede”, in judetul Timis, prima schimbare a fost facuta, astazi, la Spitalul Judetean ”Pius Branzeu”. Astfel, managerul Marius Craina, cunoscut ca un bun profesionist, cu rezultate foarte bune la conducerea unitatii spitalicesti, a fost inlocuit cu o persoana -”obligatie de partid”, pe care nu o recomanda vreo experienta in management si nici rezultate pe masura importantei institutiei pe care urmeaza sa o conduca. Iar pentru ca ordinea, legea, disciplina si respectul nu sunt caracteristicile acestui nou guvern liberal, schimbarea s-a facut prin intermediul unui document care nu purta numar de inregistrare, transmis fiind ”ca-ntre prieteni” printr-o cale de comunicare numita Whatsapp„, a transmis PSD Timis.
Social-democratii atrag atentia ca trecerea in forta la schimbari pe criterii politice pornita de liberali ar putea provoca aduce pagube importante in institutii.
”Am mai spus si repet: schimbari doar de dragul schimbarilor, pe criterii politice, nu isi au rostul, iar modalitatea fortata de numiri pe functii de conducere va crea mari dificultati in managementul acestor institutii. Il cunosc bine pe Marius Craina, un profesionist si bun manager, si stiu cat este de respectat in domeniul medical. Ii apreciez munca, implicarea si rezultatele si nu consider normala o astfel de schimbare. Din pacate, PNL nu va promova oameni experimentati, asa cum a facut PSD. Le transmit un mesaj celor care sunt la butoanele acestor schimbari in judetul Timis: daca tot faceti schimbari, nu uitati de faptul ca locuiti in acest judet si sunteti partasi la stricaciunile pe care le provocati!”, a precizat Calin Dobra, presedintele PSD Timis.
Vreme de aproape 5 ani cat a fost manager Marius Craina, Spitalul Judetean din Timisoara a cunoscut cea mai ampla operatiune de modernizare in forta, fiind aproape complet reabilitat, si a lasat in urma o multime de proiecte in derulare care vor transforma spitalul intr-unul de top in Romania.
Schimbarea la conducerea Spitalului Judetean din Timisoara vine dupa ce un ordin al Ministrului Sanatatii a fost dat in acest sens.
In locul medicului Marius Craina vine Raul Patrascu, un tanar de doar 30 de ani, absolvent de Chimie al Universitatii Yale. Pe perioada studiilor universitare, acesta a colaborat cu specialisti din centre de cercetare a cancerului si cu spitale precum John Hopkins si Yale-New Havem Hospital.
Raul Patrascu a fost consilier de stat pe domeniul politicilor de sanatatea in Cabinetul Ciolos si in prezent face parte din echipa de cercetare a noului Centru de Medicina Genomica de la Universitatea de Medicina din Timisoara.
Fost membru Plus, Raul Patrascu a devenit, de curand, membru al Partidului National Liberal.