TIMISOARA. Se cere revocarea din functie a vicepresedintelui Consiliului Judetean Timis, liberalul Alexandru Proteasa. Totul, dupa ce o ancheta jurnalistica ar fi scos la iveala faptul ca o firma a familiei sale ar avea legaturi cu unele contracte derulate de institutia pe care acesta o conduce.
Ar fi vorba despre contractul pe care Consiliul Judetean Timis l-a semnat acum cativa ani pentru construirea Centrului de legume-fructe din localitatea Tomnatic, lucrare care este in directa coordonare a vicelui Alexandru Proteasa, dar si despre un centru comercial pe care familia acestuia il construieste in comuna Mosnita Noua, unde pana in 2020 Proteasa a fost consilier local.
„Alexandru Proteasa este coordonatorul comisiei care se ocupa de centrul de legume si fructe pe care Consiliul Judetean Timis il construieste in comuna Tomnatic. Chiar daca neaga acest lucru, este contrazis exact de presedintele Alin Nica. Aceasta importanta investitie, care a beneficiat de o suplimentare a fondurilor de 4 milioane de lei, nu este terminata si deja are semne de degradare. In tot acest timp, compania contractata pentru a duce la bun sfarsit acest proiect lucreaza pentru o societate comerciala din Mosnita Noua ce apartine familiei lui Alexandru Proteasa si care construieste un centru comercial. Evident, vicepresedintele Consiliului Judetean Timis neagă totul, insa dovezile par a fi foarte clare„, transmit reprezentantii PSD Timis.
Social democratii anunta ca, in cel mai scurt timp, vor solicita revocarea din functie a vicepresedintelui Alexandru Proteasa, iar mai apoi vor sesiza si Parchetul General, pentru a porni o ancheta in acest caz.
Dezvaluirile privind legaturile dintre familia lui Proteasa si institutia pe care o conduce au fost facute la Antena 3, in cadrul emisiunii Exces de Putere. Mai multe detalii AICI.
UPDATE: Alexandru Proteasa: Totul e o razbunare a familiei Simonis, pentru ca nu am cedat santajului. Am primit amenintari: ‘Tu si Nica meritati sa fiti batuti pe strada’
Consiliul Judetean Timis atrage atentia ca pentru Centrul de legume-fructe de la Tomnatic contractul a fost semnat pe vremea presedintelui PSD Calin Dobra, iar vicepresedintele Alexandru Proteasa dezvaluie o serie de santaje si amenintari
Procedura de revocarea din functie a unui vicepresedinte al Consiliului Judetean trebuie argumentata si supusa la vot in plen, iar pentru a fi dusa la indeplinire sunt necesare 2 treimi din totalul consilierilor judeteni, transmit reprezentantii conducerii CJT.
„Avem in fata un nou atac politic mizerabil, bazat intr-adevar pe interese personale, insa nu ale mele ci ale liderului PSD, Alfred Simonis. Manipularea informatiilor si folosirea grupului politic PSD reprezinta o razbunare a familiei Simonis in fata careia am refuzat sa cedez la santaj. Fratele lui Alfred Simonis m-a amenintat ca imi va fabrica acest scandal daca nu pun presiune pe functionarii publici din CJ Timis ca sa ii elibereze un aviz necesar construirii unui centru comercial. Legal, acel aviz nu putea fi eliberat, iar eu nu fac nici favoruri, nici nu cedez la presiuni, santaj si amenintari. Astept cu interes acel plen in care consilierii judeteni PSD imi vor cere revocarea lipsita de orice temei si argumente, ca sa le expun si eu conversatiile cu familia domnului Simonis, mai ales ultima conversatie care s-a incheiat cu concluzia ca eu si presedintele CJ Timis 《meritam sa fim batuti pe strada》 pentru ca nu raspundem la comenzi„, a declarat Alexandru Proteasa, vicepresedinte al CJ Timis.
Procedura de licitatie pentru desemnarea unui constructor la Centrul de legume fructe de la Tomnatic a fost derulata inainte de mandatul lui Alin Nica, contractul fiind semnat de Calin Dobra, presedintele de atunci al Consiliului Judetean Timis. Centrul se afla in faza de finalizare a lucrarilor insa nu este receptionat de la constructor. Structura Consiliului Judetean care va organiza receptia si care face platile catre constructor nu este in subordinea vicepresedintelui Proteasa, acesta din urma având doar atributii de coordonare a Directiei care va propune strategia de operationalizare, mai transmit reprezentantii CJ Timis.
„Incercarile politice ale PSD de a semana confuzie in randul comunitatii nu sunt noi. Livreaza informatii trunchiate catre jurnalisti, isi asuma stiri false si se folosesc de institutiile statului pentru a performa executii politice. Cazul lui Proteasa este copia cazului meu la Consiliul National de Integritate. Si in cazul lui, daca se va face o sesizare, procurorii ii vor atesta nevinovatia„, a spus Alin Nica, presedintele CJ Timis.
Institutional, la nivelul Consiliului Judetean Timis, nu exista nicio informatie privind vreo incalcare a unei proceduri privind implementarea proiectului de realizare a Centrului de legume si fructe de la Tomnatic si nici vreo suspiciune cu privire la existenta unei fapte de coruptie sau a unei incompatibilitati, mai transmit reprezentantii Consiliului Judetean Timis.