USL Timis a luat act de acuzatiile false pe care PDL le aduce impotriva candidatului nostru, Gheorghe Ciobanu. PDL dezinformeaza din nou pentru a ascunde faptul ca nu are un proiect credibil pentru viitorul comunei Peciu Nou.
PDL a fost abandonat de primari, pentru ca nu mai reprezinta o solutie credibila si viabila pentru administratia locala. PDL se ascunde in spatele unor primari incercand astfel sa-si mascheze viitorul esec electoral in Colegiul 10 Deta.
Precizam ca primarul Ioan Farcalau a fost in permanenta sustinut de deputatul Gheorghe Ciobanu, de aceea a acceptat sa il sustina in continuare pe deputatul Colegiului 10 Deta pentru obtinerea unui nou mandat. De aceea el a participat alaturi de USL la manifestarile electorale desfasurate in comuna Peciu Nou si la lansarea candidatilor nostri, care a avut loc in data de 25 noiembrie.
„Ma consider un primar independent in aceasta campanie electorala. M-am decis sa il sustin pe Gheorghe Ciobanu pentru ca el este singurul care ne-a sprijinit proiectele locale in ultimii patru ani de zile. Am colaborat excelent pentru obtinerea de bani pentru realizarea sistemului de canalizare, apa si statie de epurare, reabilitarea drumurilor, a caminului cultural, pentru finalizarea bisericii ortodoxe si multe altele. Toate acestea nu puteau fi realizate doar din fonduri proprii comunei, de aceea sprijinul lui Gheorghe Ciobanu a fost unul decisiv”, a spus primarul Ioan Farcalau.