TIMISOARA. Un act de bravura al unui pusti de 15 ani a iscat revolta in sanul opiniei publice. Acesta s-a filmat la volanul unui BMW, in timp ce conducea in viteza pe o strada din comuna Ghiroda, aflata langa Timisoara.
CITESTE SI: In sfarsit! Unda verde pentru largirea la 4 benzi a drumului Timisoara – Mosnita Noua
Niste imagini postate pe o pagina de Facebook il infatiseaza pe soferul de ocazie, viteaz nevoie mare, pe cand accelereaza si franeaza brusc. E insotit de un prieten care se arata amuzat de grozavie, in ciuda pericolului la care se expune.
Comentariile nu au intarziat sa apara. Utilizatorii retelei de socializare isi exprimau speranta ca imaginile sa fi ajuns sub ochii politistilor care sa si ia rapid masuri pentru pedepsirea teribilistului ce pune in primejdie traficul.
Altii se arata convinsi ca parintii nu au habar de actiunile iresponsabile ale copilului.
Politistii s-au autosesizat in acest caz. Reprezentantii IPJ Timis confirma pentru opiniatimisoarei.ro ca au identificat baiatul, care are numai 15 ani, si au demarat cercetarile. Au intocmit deja dosar penal pentru conducere a unei masini fara permis.