TIMISOARA. La final de an, Federatia Romana de Rugby ofera sansa suporterilor de a alege cei mai buni jucatori si antrenori din rugbyul romanesc. Sunt 11 categorii, la fiecare dintre acestea fiind cinci nominalizari. Votul dureaza pana pe 23 decembrie, ora 18:00. Pe langa fanii acestui sport, vor mai vota si antrenori si consultanti World Rugby.
Daca pana acum Timisoara Saracens era reprezentata din plin pe lista superlativelor, de aceasta data prezenta este mai redusa, fiind oarecum conforma cu ultimele rezultate, cand echipa a fost doar aproape de podium si trofee.
Ionel Melinte, jucator ce a evoluat pana in vara la Steaua dupa care a fost tranferat in Banat este candidat la categoria „cel mai bun jucator din campionatul intern”, in timp ce „forta naturii” Tevita Manumua apare pe lista de cinci la „cel mai bun stranier”.
Antrenorul Sosene Anesi este candidat la „cel mai bun antrenor”, in timp ce Vladut Zaharia este favorit sa castige la categoria „cel mai bun jucator de rugby in 7”.
Cei care doresc, isi pot vota favoritii pe site-ul frr.ro.