TIMISOARA. S-a dat alarma, miercuri seara, in zona Circumvalatiunii din Timisoara, dupa ce mai multi timisoreni au auzit un barbat care urla dintr-un canal.
Oamenii s-au gandit ca acesta este un om al strazii care are probleme si au sunat imediat politia locala. Agentii l-au gasit pe barbat intr-un canal pe strada Salciei.
Politistii l-au scos din canal si l-au incatusat, acesta fiind foarte agitat. In urma controlului, corporal, oamenii legii au gasit asupra lui doua lame de cutter. De asemenea, agentii au aflat ca are 55 de ani si provine dintr-o comuna din Buzau. Barbatul a fost predat unui echipaj SMURD, care l-a dus la Clinica Psihiatrica ”Eduard Pamfil” de pe strada Vacarescu.
Pe langa buzoianul nervos, in ultima saptamana, politistii locali au ridicat de pe strazi alti 69 de cersetori si vagabonzi.
„Politistii locali reamintesc cetatenilor ca oferirea de bani si implicit mentinerea pe strada a persoanelor care apeleaza la mila publica sau fac parte din categoria oamenilor fara adapost nu este o solutie, unii dintre ei transformandu-se în persoane agresive, care ii pot pune in pericol pe cei cu care intra in contact. Cei care nu au probleme medicale trebuie încurajati, atât prin actiunile politistilor locali, cat si prin intermediul cetatenilor care sa nu le mai ofere bani, sa accepte ajutorul autoritatilor din domeniul social si sa se integreze în societate, cei cu afectiuni fiind preluati de personal specializat în tratarea lor„, transmit reprezentantii Politiei Locale.