Opinia Timisoarei

Raed Arafat se intoarce la Ministerul Sanatatii in functia detinuta inainte sa-si dea demisia!

UPDATE: Declaratii Raed Arafat:

Acum cateva zile mi-am dat demisia dintr-un motiv clar si am spus de atunci ca daca pot discuta liber Legea sanatatii, voi reveni in minister.

Motivul pentru care am plecat din Ministerul Sanatatii nu mai exista, proiectul de lege a fost retras.

Am fost socat de sustinerea si increderea populatiei. Lumea crede in ce s-a intamplat in sistemul de urgenta, cu sprijinul Guvernelor din ultimii 6 ani, nu in mine personal.

Responsabilitatea de acum incolo va fi mai mare, si acest lucru va impinge sistemul de urgenta sa se dezvolte mai bine.

Eu nu am sa ies in talk-show-uri, in discutii, cel putin saptamana asta, pentru ca nu vreau sa acaparez atentia si sa duc la alte discutii si interpretari.

Ma intorc de unde am plecat sa continui, motivul pentru care am plecat nu mai exista.

Despre participarea mea la comisia care va elabora noua Lege a sanatatii, o sa ma implic, in special in domeniul sistemului de urgenta. Nu inseamna ca nu am pareri si in alte domenii, dar astea raman pareri de dezbatere. Ma voi implica in domeniul de urgenta.

Am discutat aseara cu ministrul Sanatatii si am spus ca sunt de acord sa revin in minister. Azi dimineata am vorbit cu domnul presedinte Basescu, care m-a contactat, nu este niciun secret.

Eu am zis ca ma intorc, dansii au zis ca este ok si sunt inapoi la minister sa continui lucrurile.

Sursa: www.hotnews.ro

__________________________________________________________________________________

Emil Boc si Raed Arafat s-au intalnit si au discutat despre revenirea medicului in functia de subsecretar de stat. Arafat a fost de acord si se intoarce in Ministerul Sanatatii.

S-a discutat despre varianta ca Arafat sa revina in minister, iar acesta a spus ca este de acord, dar pe aceeasi pozitie detinuta anterior, de subsecretar de stat. Decizia finala apartine premierului„, au aratat surse ale Mediafax, potrivit www.antena3.ro.

Informatia a fost confirmata de premierul Emil Boc care a precizat ca Raed Arafat a acceptat sa revina in Ministerul Sanatatii, in functia de subsecretar de stat. Potrivit declaratiilor facute de premier, Raed Arafat ar fi discutat astazi si cu presedintele Traian Basescu.

Raed Arafat a fost asteptat in aceasta dimineata la Ministerul Sanatatii. Ministrul Sanatatii, Ritli Ladislau, a declarat ca a fost sunat de doctorul Raed Arafat.

Am fost sunat de domnul doctor luni seara. Sigur, trebuie sa ne vedem si sa discutam problemele pe care le avem„, a precizat ministrul Sanatatii.

Raed Arafat si-a dat demisia din functia de subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii in urma cu o saptamana. Arafat era nemultumit de noile prevederi referitoare la medicina de urgenta din proiectul Legii sanatatii.

Protestele izbucnite dupa demisia lui Raed Arafat au ajuns ieri in cea de-a cincea zi. La fel ca si in Bucuresti, oamenii din 39 de orase din tara au cerut alegeri anticipate si demisia presedintelui.

Exit mobile version