„Daca cineva isi va imagina in PSD ca Antonescu o sa taca asa, ca la Partidul Comunist, sau o sa mearga pe branci ca sa iasa presedinte sustinut de PSD, se insala amarnic. Acest lucru il stiu si domnul Ponta, si toti oamenii din PSD. Dupa cum il stiu si cei din PNL. (…) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului sau de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca si cum Presedintia Romaniei este ceva ce sta in seif pe la Cluj pe la domnul Rus si ne-o dau sau nu ne-o dau noua, liberalilor, sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum, Presedintia Romaniei se obtine de la cetatenii Romaniei. Eu nu am inteles niciodata si nu voi intelege protocolul si angajamentele USL in sensul de a fi presedinte pentru USL, pentru PSD, pentru Romania. Daca voi fi presedinte, voi fi pentru Romania. Daca USL ma sprijina in aceasta idee, bine, daca nu, nu. Ca sa punem simplu capat acestor speculatii, nu am stat si nu stau cu mana intinsa la usa PSD. PSD isi respecta sau nu niste angajamente politice, il priveste, dar cred ca ar trebui sa incetam cu acest subiect jenant. Acest subiect nu a fost deschis de mine, el nu a aparut acum, el este purtat prin oficioasele PSD de multa vreme si cred ca ar fi bine sa ne clarificam„, a spus Crin Antonescu.
Antonescu a adaugat ca a fost atacat de Victor Ponta prin interpusi si prin „postul sau de casa”.
„Am incasat toate aceste atacuri, dar nu pot incasa ipocrizia cuiva care imi spune «Eu nu l-am atacat niciodata pe prietenul meu Crin». Pai are cine sa o faca. Daca vedeti ce apare in fiecare zi pe postul de casa al domnului Victor Ponta, cred ca nu mai este niciun dubiu. Totusi, am mers mai departe. Nu putem face pe prostii, pentru ca nu suntem„, a afirmat Antonescu.
Presedintele PNL a precizat ca nu va incerca ruperea USL, dar nu poate garanta „pentru ceilalti”.
Anterior, Ponta a declarat, luni seara, la un post TV, ca PSD nu il va sustine „cu forta” pe Antonescu la prezidentiale daca acesta nu va dori sprijinul social-democratilor.