TIMISOARA. După tragedia din noaptea de sâmbătă spre duminică din Macedonia de Nord, pompierii de la Timișoara au făcut controale în localurile din Complexul Studențesc.
CITESTE SI: Ancheta la o gradinita din Timis. Mai multi copii ar fi fost agresati de o ingrijitoare
Reprezentanții ISU au vrut să vadă dacă în barurile și la terasele acoperite din campus se respectă normale de siguranță la incendiu. În urma verificărilor, pompierii au aplicat cinci amnezi, dar au dat și 9 avertismente.
„Inspectorii de prevenire ISU Timiș au desfășurat acțiuni de control inopinat la operatorii economici din zona Complexului Studențesc. Au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale în cuantum de 11.000 RON, precum și 9 avertismente.
Printre deficiențele constatate se numără exploatarea necorespunzătoare a instalațiilor electrice, precum și a instalatiei de detectare, semnalizare și alarmare în caz de incendiu, și nerespectarea reglementării privind fumatul în cadrul operatorului economic, conform prevederilor O.M.A.I. nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor. Pe timpul controalelor s-a constatat că, în terasele închise, clienții fumau, pe mese existând scrumiere, fără a exista mențiuni/afișe/autocolante care să interzică fumatul (Legea nr. 349/2002 cu modificarile si completările ulterioare)„, au transmis reprezentanții ISU Timiș.